Incheiem, plini de evlavie si sperante, cea mai importanta saptamana a lumii crestine, Saptamana Patimilor Mantuitorului, Domnul nostru Iisus Hristos. Ne apropiem de sarbatorirea primul Paste al celui de-al treilea mileniu de crestinatate si gandurile noastre se indreapta cu incredere catre viitor, invierea Domnului fiind fundamentul spiritual al unei asteptate renasteri nationale, intr-o lume tot mai dinamica dar si tulbure, care nu mai are timp sa astepte. Fiind printre cei mai vechi crestini din lume, romanii au inclus in fiinta lor istorica si spirituala aceasta mareata sarbatoare si iata ca, an de an, se pregatesc sufleteste si trupeste pentru primirea in spirit a luminii revarsate la deschiderea mormantului si iesirea Domnului din moarte, "cu moartea pe moarte calcand!"

"Daca m-am bucurat cand Dumnezeu mi-a dat cele bune, de ce sa nu ma bucur si cand ma prigoneste?", ii spune Iov femeii sale, dupa ce peste soarta sa au trecut grele incercari. Iov era unul dintre cei mai placuti Domnului, om credincios si plin de evlavie, purtator si pastrator al tuturor poruncilor. Ca sa incerce cat de mult crede Iov si cat sacrificiu poate face in numele Tatalui, acesta a trimis asupra lui grele necazuri, lepra, foc si moarte. Iar Iov, de cate ori primea cate un blestem, mai cu sarg se ruga Domnului. Asa cum, mai tarziu, evangheliile vor spune: "Cred, Doamne, ajuta-mi credintei mele!"

Nu este cu totul gratuita o paralela, sau macar un inceput din pilda lui Iov, cand vorbim, in Saptamana Mare, de soarta si drumul romanimii, de-a lungul istoriei. Si nu este un simplu joc daca am spune ca romanii au doua milenii de incercari la fel de grele ca ale lui Iov, in care credinta nu i-a parasit. Istoric vorbind, am trecut, sub vrerea altor neamuri, prin toate napraznicele incercari, prin tot ce a fost mai greu si mai umilitor. Am schimbat stapani si conducatori