Luscu. Dupa infatisare, ai fi zis ca e caine la oi. Mare, alb si latos, avea insa nume de floare: Luscu - de la luscuta, o floricica parfumata si alba care creste in Maramures prin toate gradinile. Fara sa fi fost vreodata dresat, isi cunostea indatoririle mai ceva ca un om. Cuvintele nu aveau nici u...
Luscu
Dupa infatisare, ai fi zis ca e caine la oi. Mare, alb si latos, avea insa nume de floare: Luscu - de la luscuta, o floricica parfumata si alba care creste in Maramures prin toate gradinile. Fara sa fi fost vreodata dresat, isi cunostea indatoririle mai ceva ca un om. Cuvintele nu aveau nici un secret pentru el, atata doar ca nu putea raspunde la ele.
Era o toamna tarzie si tata nu adusese inca merele acasa din gradina noastra, aflata mai departe de sat. Stateau in sire lungi, pe pamant, tone de mere rosii si galbioare, pazite cu strasnicie de Luscu. Nu era legat niciodata, ca sa poata pune pe fuga eventualii hoti. Zilnic, ii ducea cineva de mancare si Luscu era multumit. Sub un mar, avea o coliba mica, plina cu fan. Statea acolo cuminte, cu botul pe labe, mai dadea cate o raita prin preajma, dar n-avea treaba cu nimeni, daca nu se atenta la averea pe care-o pazea.
Intr-o zi, ne-am trezit cu Luscu la poarta. Luata cu treburi, mama uitase de el si il lasase o zi intreaga flamand. Tata, nestiind cum sta treaba, a tabarat cu gura pe el: "Ce-ai facut, ai lasat merele nepazite? Mars inapoi!". Flamand cum era, Luscu a pus capul, trist, in pamant, a ascultat de porunca stapanului si a plecat. Niciodata nu s-a intamplat sa-si paraseasca postul pentru a-si cere drepturile de paznic bun, desi greseala cu mancarea s-a repetat. Din cauza asta, a si facut, bietul, un compromis. Mort de foame, a primit un bot de mamaliga amestecata cu otrava, de la un Rau care a furat in noaptea aceea o caruta de mere. In vremea asta, Luscu al nostru murea in
