Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pastele a dat batai de cap medicilor

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 aprilie 2001 ·

Victimele unor accidente rutiere, casnice sau ale unor agresiuni au suprasolicitat personalul medical Betivii au luat cu asalt triajul, plingindu-se pentru o simpla zgirietura Simbata si duminica, triajul Spitalului Municipal Roman a fost asaltat de numarul mare de pacienti ce necesitau ingrijiri medicale. Fie victime ale unor accidente rutiere, ale unor agresiuni sau cu arsuri, pacientii au dat de lucru personalului medical de la sectia Chirurgie, care nu a avut tihna pentru a se bucura de Sfintele Sarbatori de Paste. Astfel, de simbata dimineata si pina duminica seara, la Spital s-au prezentat patru persoane ce au fost agresate. Dintre acestea, cel mai grav caz a fost al Dorinei Buzau, din Roman, in virsta de 37 de ani. Femeia a suferit un traumatism cranio-facial inchis. Avind in vedere starea grava in care se afla, Dorina Buzau a fost transportata la Spitalul de Neurochirurgie Iasi. Desi majoritatea pacientilor au suferit traumatisme cranio-faciale, ei au refuzat sa ramina internati, preferind sa-si petreaca prima zi de Paste alaturi de cei dragi. Simbata,14 aprilie, Marius Vulcu, in virsta de 43 de ani, din Sibiu, s-a prezentat la Spitalul Municipal Roman dupa ce a suferit arsuri de gradul I-II pe git, miini si coapsa dreapta. Dupa ce i-au fost acordate primele ingrijiri medicale, pacientul a plecat acasa. In aceeasi zi, in jurul orei 19.00, a fost adus in stare grava un copil ce a suferit arsuri de gradul II si III pe trei sferturi din antebrat. Madalin Costel Brasoveanu, in virsta de numai un an, a fost adus la Spital cu o salvare. Avind in vedere gravitatea starii in care se afla, Madalin a fost transportat de urgenta la Spitalul "Sfinta Maria", din Iasi. Duminica, in prima zi de Paste, pe raza municipiului Roman au avut loc doua accidente rutiere. O prima victima a fost o fetita in virsta de numai 9 ani, din Nisiporesti. Andreea Anton a fost adusa cu o salva

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 3 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 7 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 8 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 8 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
dum.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-1°
joi

-1°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°