Cine vine si trece prin Bucuresti dupa o lunga absenta are de ce sa fie placut surprins in materie de viata teatrala. Cel care nu are contact cu mass-media autohtona ar fi si mai avantajat. Nu s-ar lasa indus in eroare de multele vaicareli („Cutit os!“), nemultumiri („Criza mare, monser!“), iritari, demascari de toate felurile, idiosincrazii (personale, de grup, ideologico-politice etc.) si ar putea (de)gusta din multitudinea de oferte cu care teatrul romanesc se prezinta pe „piata“ culturala bucuresteana. La aceasta oferta-de-teatru am vrea sa zabovim acum. F. repede si f. pe scurt. O trecere in revista a repertoriilor si spectacolelor ar fi suficienta. Cum adica criza, declin, drama, jale etc.? Multele teatre bucurestene si mai-multele trupe teatrale (private, studentesti, in turneu etc.) ofera publicului larg un numar impresionant de spectacole. Sa le enumeram, cu date si nume concrete (autori, regizori, actori) la indemina? E suficient sa rasfoim Agenda culturala a Observatorului cultural pentru a ne face o idee, cit de cit clara si limpede.
Ca teatrul, departe de a fi „osindit la moarte“, nu numai ca n-a decedat (sufocat de TV si indiferenta &dezinteres, cum ne place sa clamam), dar da chiar semne de energica revitalizare. Dovada? O noua generatie de oameni de teatru (actori, regizori, tehnicieni) care chiar iubeste si vrea sa faca teatru in asprele conditii ale concurentei si economiei de piata. Si inca ceva, esential: publicul. Salile sint pline! N-o sa apelam la statistica, sa adunam si sa impartim, inmultim si scadem spectacole, resurse si spectatori, sa facem socoteli, tabele si grafice pentru coerente analize. Bune si ele, dar pentru noi, acum, conteaza doar realitatea imediata: multe, multe spectacole care fac sali pline. Ni se pare extraordinar: lumea-nu-a-renuntat-sa-vina-la-teatru. (De ce s-o fi spunind pe romaneste a veni la teatru si a m
