Dintr-o întâmplare ca aceea "povestită" de Tolstoi în Cadavrul viu, noi am fi făcut o ştire senzaţională şi am fi publicat-o pe prima pagină a Evenimentului zilei. În timp ce Tolstoi... Tolstoi a dat măreţie faptului divers, scamatorie care îi mai reuşea numai lui Shakespeare.
Tocmai de aceea, nu mi-aş fi putut închipui că un spectacol cu Cadavrul viu ar putea să încapă pe scena unui teatru românesc de azi. Se poate înghesui o simfonie de Beethoven într-un minuscul aparat de radio cu tranzistori? Poate fi jucată o piesă de Tolstoi (Lev Nikolaevici Tolstoi) în spaţiul spiritual meschin de care dispune societatea românească?
Gelu Colceag şi Mircea Rusu mi-au infirmat scepticismul. Se poate face teatru cu miză mare oriunde şi oricând. Spaţiul spiritual şi-l creează artiştii înşişi, aşa cum schiorul care are o zăpadă neatinsă în faţă îşi creează pârtia pe măsura ce înaintează.
Gelu Colceag şi-a desfăşurat imaginaţia scenică într-o superproducţie captivantă, în care îţi vine să crezi că a investit dolari, nu lei, deşi în realitate a investit numai talent. Principalul său merit îl constituie restaurarea condiţiei actorului. În spectacolul său, actorul este din nou rege, ca în vremurile bune ale teatrului. Depinde numai de el, de actor, dacă îşi poartă cu demnitate coroana sau abdică...
Mircea Rusu, acest Jack Nicholson al nostru, care nu joacă niciodată exterior, care cheltuieşte ceva din propria lui fiinţă jucând, s-a depăşit de data aceasta pe sine, făcând un Protasov de neuitat. Un Protasov grandios în umilinţa lui, un jucător la ruleta rusească a vieţii care crede despre sine că este fricos, un învins care din nimicnicia lui încearcă dureros să-i protejeze pe alţii. Mi-a plăcut foarte mult cum spune Mircea Rusu ceea ce spune, dar la fel de mult mi-a plăcut cum tace. Tăcerile lui dramatice, infinit nuanţate sunt la fel de elocvente ca r
