O curioasă ripostă a ţinut să dea Alex. Ştefănescu unui articol al meu din Dilema (nr. 416, 16-22 febr. 2001). Curioasă, mai întîi, prin pestriţul amalgam de genuri: intitulată Mircea Iorgulescu e cu ochii pe noi (în România literară nr. 8, 28 febr. - 6 martie 2001), această ripostă este o combinaţie de pamflet, de punere la punct instituţională şi de deculpabilizare ofensată.

În ordinea pamfletară, Alex. Ştefănescu socoteşte astfel nimerit să mă fixeze, încă din primul paragraf al articolului său, într-o condiţie vagantă, scriind că fac naveta Bucureşti-Paris. Dacă raţiunea precizării acestui statut de itinerant îmi scapă cu desăvîrşire, mă văd în schimb obligat să observ că Alex. Ştefănescu are o relaţie mai mult decît fragilă, chiar de-a dreptul proastă, cu evidenţa. Fiindcă realitatea prozaică şi verificabilă este că locuiesc numai la Paris şi că în ultimii trei ani calendaristici (1999, 2000, 2001) am fost în România de două ori, de fiecare dată mai puţin de zece zile - în noiembrie 1999 şi în februarie 2001. Asta înseamnă fie că Alex. Ştefănescu are o înţelegere cu totul personală a înţelesului cuvîntului navetă, fie că pur şi simplu nu e cîtuşi de puţin interesat de acoperirea faptică a afirmaţiilor pe care le face. În primul caz, remediul e simplu: se ia un dicţionar. În cel de al doilea, lucrurile se complică. Pentru un jurnalist cu funcţii administrative în două importante instituţii de presă (Alex. Ştefănescu e redactor-şef al României literare şi membru în Consiliul de Administraţie al TVR) punerea în circulaţie a unor informaţii complet false nu e chiar cea mai recomandabilă deprindere profesională.

Punerea la punct instituţională are ca obiect apărarea actualei Românii literare de o acuzaţie ce ar fi fost formulată de mine în articolul menţionat din Dilema. Alex. Ştefănescu scrie astfel că Mircea Iorgulescu... deplînge transformarea