Evreu de origine, născut în Ucraina, Lev Davidovici Bronstein, cunoscut sub numele de Troţki, este expulzat din URSS în 1929, se refugiază în Mexic, unde un agent al lui Stalin îl asasinează în anul 1940, crăpându-i ţeasta cu o toporişcă. Cu mult înainte, aşadar, de pretinsul complot al "halatelor albe", de după război, antisemitismul visceral al teologului, seminaristului gruzin Djugaşvili, ajuns şef de stat, avea să debuteze prin omorul bestial săvârşit de un grădinar plătit de G.P.U. Troţki a murit, prin urmare, cu un an, aproximativ, înainte de atacarea Uniunii Sovietice de Germania hitleristă...
Pun o simplă ipoteză, fantezistă, mai mult literară, trăznită, dacă vreţi. Dacă Troţki, să zicem, colaboratorul lui Lenin (mort între timp) ar fi reuşit să se debaraseze de Stalin, înfruntând cu inteligenţa sa ieşită din comun primii ani de ascensiune ai lui Hitler; dacă ar fi înfăptuit, încă din anii 1930, '31, '32, o alianţă activă cu social-democraţia germană, alta ar fi fost azi soarta lumii. Presupunând că bolşevismul, ulterior pus în practică, ar fi fost imediat înlăturat, respins ca o eroare teoretică, potrivit gânditorului Troţki, şi anume că viaţa nu iartă nici o eroare teoretică. Iar rectificarea, istoriceşte, cu aproape trei sferturi de veac înainte ca Gorbaciov s-o fi făcut el însuşi. Înainte ca Himera comunistă, Zidul berlinez să fi fost dărâmat. Germanii, ca şi ruşii, ar fi dus-o în zilele noastre într-un fel de prietenie...
Dealtminteri, pe ruşi, ca şi pe nemţi, - parcă promişi unii altora, - ceva îi uneşte, şi-aşa, despărţindu-i şi atrăgând-o, paradoxal, în modul cel mai contradictoriu. Dovadă, vechea apetenţă ţaristă pentru generalii şi înalţii funcţionari germani tocmiţi de ţar să slujească imperiul de la răsărit, în cu totul alte condiţii decât ar fi făcut-o votca şi lenea rusească. Dovadă, iarăşi, mişcarea romantică Sturm und Drang
