Stimată Doamnă Cassian, aş dori, pentru început, să-mi vorbiţi despre anii copilăriei Dvs.!
Vrând-nevrând, mă invitaţi să mă repet: acum mai bine de un an, am publicat în Adevărul literar şi artistic o prefaţă (provizorie) la cartea mea, Jurnalul unui jurnal, în care, printre altele, îmi descriam copilăria şi părinţii... Mă străduiesc să spun acum, cu alte cuvinte, ceea ce se citea acolo.
Jocul şi feeria sunt definiţia copilăriei mele.
Natura Braşovului era un basm riguros împărţit în patru anotimpuri: primăveri parfumate, veri strălimpezi, toamne pictate de "fauve"-işti, ierni somptuoase.
Trăiam într-un basm perpetuu, fiindu-mi frică de lupi, de vrăjitoare, dar şi de misterioasele curţi din dosul porţilor de lemn, eram într-un burg mirosind a poveste şi a vechime...
Şi mă jucam. Nu cu păpuşi, ci cu sunete, desene şi cuvinte. Îi datorez tatălui meu (I. Cassian-Mătăsaru, cunoscut traducător, n. I.R.) pasiunea pentru muzică, poezie, pentru limba română.
Mă jucam cântând la pian, desenând, scriind poezioare.
Într-un moment de proastă inspiraţie, părinţii m-au numit Renée-Annie, dar imediat m-au strigat "Nina", încât mi-am auzit bizarul nume mic de abia în clasa întâia primară, strigată în catalog.
Am avut o copilărie fericită. Ea m-a însoţit şi în etape sumbre, mă însoţeşte şi azi, la o vârstă la care "infantilismul" nu se mai acceptă...
Adolescenţa Dvs. a fost marcată de anii tulburi de la sfârşitul perioadei interbelice, apoi de anii celui de-al doilea război mondial. Ce amintiri aveţi de atunci?
Pe cât de încântată mi-a fost copilăria, pe atât de amară-amărâtă şi dramatică mi-a fost adolescenţa.
Pe la 11 ani, mă urâţisem.
Ne mutaserăm (de la Braşov) la Bucureşti, oraş lipsit de reliefuri şi de feerie (cu excepţia fântânii arteziene, cu lumini colorate, din Cişmigiu). @N_
