Cînd se va scrie istoria nescrisă a postului de radio Europa liberă o mică parte îi va reveni şi doamnei Valeria Căliman" - spunea, în 19 iunie 1992, Neculai Constantin Munteanu. Valeria Căliman murise în ajun. Pentru ascultătorii Europei libere de dinainte de 1990, numele acesta nu exista. În unele seri însă, rotind cu mare grijă butonul radioului pînă cînd undele sonore se concentrau într-un semnal cunoscut, �Aici e Radio Europa liberă", printre bruiajele ascuţite şi prelungi, care rupeau cuvinte din frază şi acopereau vocile, se putea auzi numele Mariei Walewska. Scrisorile �contesei", citite de unul dintre redactorii Europei libere, conţineau scene din viaţa cotidiană a Braşovului şi era imposibil să nu admiri curajul celei (sau celui - oricine se putea ascunde sub acest pseudonim) care riscase să le scrie şi găsise calea să le trimită în �lumea liberă".

Maria Walewska sînt eu! În toţi anii comunismului, cînd nu aveam necazuri mari, adică arestări, percheziţii, recalificări, felul meu de viaţă era următorul: cînd venea cineva la mine acopeream cu o pernă şi o pătură grea telefonul, mă mărgineam la un singur interlocutor. Nu spuneam niciodată nimic în prezenţa a două sau mai multe persoane. Evitam orice societate. M-am dat cu totul la fund. [...] Eram anonimă, mereu anonimă. Iar cînd am fost silită să ies din anonimat, am devenit Maria Walewska. (Valeria Căliman, Filiera olandeză a rezistenţei româneşti, în Noua Gazetă Transilvană, Braşov, 1991)

Profesoară de română în Braşov, publicistă, editoare a scrierilor tatălui ei, Valeriu Branişte, şi traducătoare, Valeria Căliman a scris jurnal de la 14 ani. Prima ei notaţie seamănă cu o trezire, simbolică, a celei care va trăi tot timpul cu ochii deschişi şi nu de puţine ori printre oameni adormiţi: �21/III este o zi însemnată în viaţa mea, deoarece încep să mi-o descriu. Este noaptea Înv