N-am o imagine de ansamblu a alegerilor din asociaţiile Uniunii Scriitorilor. Experienţa de la secţia de proză a Asociaţiei din Bucureşti mi-a stârnit cîteva întrebări.

Din peste 300 de prozatori care fac parte din această Asociaţie, au venit să voteze puţini peste o sută. De ce oare aproape două treimi dintre aceşti prozatori au preferat să stea acasă?

Cei care au venit alcătuiau grupuri, ceea ce la o reuniune de peste o sută de persoane e, pînă la un punct, firesc. Din nenorocire, n-am remarcat ca între aceste grupuri să existe încercări de comunicare măcar din interes de breaslă. Această veche deprindere de tip noi cu ai noştri, ei cu ai lor nu e păguboasă într-o asemenea Uniune?

Atmosfera din pauză şi din timpul votării mi-a dat impresia că în ciuda existenţei unor grupuri aproape etanşe mai toţi cei de faţă aveau o resemnare care poate fi condensată în formula orice ar fi tot aia e. Nu confundăm însă, astfel, statutul economic din ce în ce mai ingrat al scriitorului cu propriile noastre treburi din interiorul breslei?

Am mai observat că simpatiile sau militantismul politic ale celor mai mulţi a creat o falie între cei care merg pe mîna puterii şi cei care au mizat pe fosta putere. Ce are a face literatura cu politica?, se întreba în Jurnalul său Maiorescu exasperat de certurile politice stîrnite de conţinutul Scrisorilor lui Eminescu citite la Junimea. Întrebarea mea e mai modestă. Convingerile politice sînt echivalentul unei boli ruşinoase de care suferă numai cei care sînt de altă părere decît noi?

Din cîte ştiu, membrilor ASPRO care sînt şi membri ai Uniunii Scriitorilor nu li s-a dat dreptul să voteze în asociaţii, dacă nu s-au lepădat formal de ASPRO. În aparenţă această măsură e justificată, dar, dacă cercetăm lucrurile cu puţină atenţie, nu cumva e abuzivă? Procedural vorbind, conducerea Uniunii a admis pînă la ale