Care este semnificatia si care vor fi consecintele victoriei taberei Iliescu, dupa demisia lui Ristea Priboi de la conducerea Comisiei parlamentare de control SIE? De luni de zile, presa, mai toti comentatorii politici vorbesc de un conflict intre premierul Adrian Nastase si presedintele Ion Iliescu. De fapt, mai mult sau mai putin explicit, disjunctia intre cei doi oameni politici este de mai lunga durata, viziunea generalizata fiind aceea ca in PDSR exista o tabara conservatoare, grupata in jurul lui Ion Iliescu, si una reformatoare, al carei lider este Adrian Nastase. De fiecare data, cel mai recent acum citeva zile, ambii au respins astfel de aprecieri drept speculatii fara acoperire. Cu toate acestea, astfel de declaratii nu au reusit deloc sa convinga, multi considerind ca ele sint doar expresia unui joc politic de suprafata, mai degraba decit a realitatii de pe teren. Cu atit mai mult cu cit in cazurile Grecea, Priboi sau in discutiile legate de crearea unei comunitati a serviciilor de informatii au rabufnit de fiecare data pozitiile vadit divergente ale celor doi oameni politici. Dupa cum nu a scapat celor care au privit lucrurile cu atentie competitia mediatica Iliescu-Nastase, pina la un punct amuzanta, cei doi ingramadindu-se sa ia parte impreuna la tot felul de evenimente, precum sedintele de bilant de la diferitele ministere, desi nu se justifica prezenta simultana a presedintelui si a primului ministru. E adevarat ca tonul unor astfel de dispute a fost intotdeauna unul foarte retinut, reflex al unei bine exersate practici politice. In treacat fie spus, astfel de detalii marcheaza o diferenta majora fata de stilul de guvernare al fostei coalitii, minata permanent de declaratii incendiare impulsive, greu de reparat ulterior, lucru care, intre altele, i-a ruinat cu totul credibilitatea. Asistam, ca si pina in 1996, la o cu totul alta maniera de exercitare