Andrei MAKINE
Pe vremea fluviului Amur
Traducere din franceza de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, Colectia „Cartea de pe noptiera“, Bucuresti, 2001, 176 p., f.p.
Cind, in 1995, aparea Le Testament français (Éditions Mercure de France), romanul unui scriitor de origine rusa in virsta de 31 de ani, spiritul galic, tusat si flatat de covirsitoarea declaratie de dragoste pe care cartea o continea, a trait o oarece revelatie. Confirmata de premiile Goncourt, Médicis si Goncourt des lycéens, descoperirea lui Andrei Makine de catre lumea literara franceza a insemnat atit o binemeritata reverenta in fata unei magistrale proze de extractie slava, cit si o anume simpatie, plina de solidaritate, pentru dilema identitara careia, in textura subtila si delicata de teme a cartii, scriitorul ii acordase un statut major: apartii locului, limbii si culturii tale de destin, in care ti-a fost dat sa te nasti, sau unei limbi si unei culturi deprinse nu atit prin educatie, cit prin seductie? Tradusa cu promptitudine de Virginia Baciu si aparuta in 1997 la Editura Univers, interogatia Testamentului francez, insotita de pendularea protagonistului intre Rusia natala si Franta de adoptie, a reverberat cu putere si pentru cititorul roman. Acesta a avut insa ocazia sa intregeasca pe cont propriu intrebarea romancierului si sa realizeze ca, prin simpla sa apartenenta la Estul postsocialist, are acces la o lectura usor diferita de cea a publicului occidental. Mai evident decit dramatismul ca atare al problematicii din cartea lui Andrei Makine, parca o mai mare amplitudine si rezonanta gasea cititorul roman in efortul personajului de a se vindeca de Rusia cu seninatate. De a-si asuma fara spasme splendoarea si abjectia originii sale, intr-o relatie dificila, deloc usor de purtat, dar apta, totusi, de maturari calme.
Recent tradus si la noi, Pe vremea fluviulu
