Canon şi canonire

O polemică de toată frumuseţea a declanşat D. Ţepeneag, publicînd în plicticoasa revistă Contemporanul mai multe articole împotriva lui G. Călinescu şi a ciracilor săi postumi. A răspuns Marin Mincu în Cotidianul (reluat şi de Observatorul cultural), punînd punctul pe i: problema lui D.Ţ. este că a fost lăsat pe dinafara canonului literar şi se canoneşte acum să "recupereze"; văzînd că n-are şanse cu criticii şaizecişti, bănuiţi a fi făcut canonul actual fără oniricul numărul unu, D.Ţ. se pune bine cu optzeciştii (după ce i-a scărmănat), în speranţa că ei, cel puţin, nu-l vor uita, cînd le va veni vremea să schimbe canonul. Atîta milogeală îi aduce aminte Cronicarului de o vorbă spusă la supărare de regretabilul E. Barbu, cînd cu plagiatul din Incognito: nu-i era prozatorului prins cu mîţa paustovskiană în buzunarul propriu de ce se zicea atunci despre el, dar viitorul îl alarma: "Ăştia îmi vor supravieţui şi mă vor scoate din literatură." Ion Lotreanu, care a relatat scena, adăuga observaţia personală că Princepele de Cuţarida era de-a binelea îngrozit de eventualitatea cu pricina. Ştia Princepele ce ştia. Ştie D.Ţ. ce ştie.

Nostalgii comunist-bugetare

În Observatorul cultural din 4-16 aprilie, răspunzînd anchetei referitoare la viitoarea conducere a Uniunii Scriitorilor, unul din candidaţii la preşedinţie, romancierul Nicolae Breban, îşi reia ideea mai veche după care U. S. trebuie înscrisă în bugetul naţional, "lucru ce nu stînjeneşte independenţa obştei noastre, dimpotrivă." Şi încă: "pensiile să recapete statutul de pe vremea lui Z. Stancu - lucru posibil numai prin afilierea la buget." Dacă adăugăm la asta sugestia scăderii tarifelor la casele de creaţie ale U.S. şi la restaurantele aferente, înţelegem deplin nostalgiile comunist-bugetare ale autorului Buneivestiri şi adecvarea morală a d-sale la economia de piaţă. Cee