Memoriile unui om politic sînt mai totdeauna probe pentru istoriografie. Ambasadorii sînt, prin chair misiunea lor, oameni politici. Şi e o minune că memoriile ambasadorului american, Henry Morgenthau, în Turcia, în perioada 1914-1916, sînt principala mărturie amănunţită despre situaţia Turciei în preajma primului război mondial şi în timpul desfăşurării acestuia. E aici un răscolitor document, fără patetisme, despre genocidul împotriva armenilor din 1915. Dar să fixăm perioada văzută de ambasadorul american la Constantinopol. Turcia trecea printr-o grea perioadă de tranziţie. Organismul politic numit "Uniune şi Progres" răsturnase de pe tron pe sultanul Abdul Hamid şi instalase, în locul acestuia, pe Mahomed II, un om blînd şi cu un program democratic. De fapt, sultanul, om de paie, n-avea nici o putere. Aceasta era deţinută, în întregime, de triumviratul "junilor turci", format din Talaat, Enver Paşa şi Gemal care se şi suspectau între ei, cel mai puternic fiind cel dintîi. Corupţia era generalizată, nesocotinţa şi capriciul bine instalate, mizeria economică făcînd ravagii. De fapt, cei ce mai ţineau în stare de supravieţuire economia erau armenii, grecii şi evreii. Turcia ieşise înfrîntă şi împuţinată teritorial după războaiele balcanice (cel din 1877 şi 1913) rămînînd cu un mic teritoriu în partea ei europeană. După războiul din 1877 Turcia fusese nevoită să cedeze Rusiei un teritoriu între Marea Caspică şi Marea Neagră locuit mai ales de armeni. Iar în 1912 imperiul habsburgic anexase două provincii sîrbeşti (Bosnia şi Herţegovina). Italia, la rîndul ei, anexase Tripolitania. Tentativa Comitetului "Uniune şi Progres" al junilor turci de a instaura, în Turcia, o democraţie eşuase lamentabil. În consecinţă, aceştia au apelat la ajutorul şi sprijinul Germaniei. Kaiserul practica de zor politica dislocării brutale a unor populaţii întregi din-tr-o parte a Euro