Ordinea este o întreprindere împotriva naturii căreia îi putem critica toate aspectele cât timp ansamblul rezistă, ne adăposteşte şi ne apără, scrie Valéry (cf. I, 736), ironizându-i implicit pe aceia care - am spune noi astăzi - participă la revoluţie aşezaţi comod în fotoliu, la televizor.
Aşa se şi întâmplă, de cele mai multe ori. Intelectualul e un răsfăţat care îşi dă iluzia libertăţii cârtind împotriva unei lumi în care se află bine instalat. O dictatură înţeleaptă îi lasă această iluzie, critica lui acţionând ca un vaccin. Securitatea din epoca Ceauşescu a cunoscut acest adevăr şi l-a încurajat (interminent).
Să nu fim de tot sceptici! Există intelectuali care chiar încearcă să desfiinţeze o ordine pentru a pune o alta în loc. Enciclopediştii francezi, ori consilierii "Soldiarităţii" poloneze pot fi pomeniţi.
Există şi indivizi - intelectuali sau nu - care refuză ordinea de orice fel. Ei pot fi frustraţii unei lumi în care n-au reuşit să se instaleze şi atunci sunt oportunişti rataţi. Din când în când, însă, refuzul e autentic şi dezinteresat. Atunci se face simţită viaţa, cu tot ce are ea nutritiv, dezordonat şi ameninţător. În perspectivă istorică, aceşti negatori ai valorilor se înscriu într-o succesiune necesară. Ei aduc aer proaspăt într-o lume sufocată de inerţia ei. Astfel de "nietzscheeni" sunt repede recuperaţi. O fac, glorificându-i, gânditori bine instalaţi care îşi oferă fiorul de a privi adevărul în faţă. Din acel moment, adevărul a sucombat.
*
Găsesc în Tel quel I un fragment pe care ar fi fost nimerit să-l reproduc în preambulul acestei lungi serii de reflecţii, de divagaţii, ori cum să le spun? Autorul, scrie Valéry, ar fi preferat să-şi ordoneze cât de cât ideile. N-a reuşit. "Cei care asimilează dezordinea 'vieţii' vor găsi fără îndoială că ansamblul este astfel mai 'viu'" (II, 473). Nu ascunde
