Pentru mine, ceea ce se numeşte �perioada interbelică" începe, în literatură, la o dată precisă: 19 aprilie 1919. Este ziua apariţiei primului număr din Sburătorul, semnalul prin care literatura îşi reintră în drepturi. Într-un interviu acordat cîţiva ani mai tîrziu de E. Lovinescu lui I. Valerian (Viaţa literară, martie, 1926), criticul afirmă despre prima serie a Sburătorului: �Am făcut din ea o tribună exclusiv literară atunci cînd nimeni nu se gîndea la literatură. Ne-am menţinut în cadrele producţiunii pur literare cu intenţia fermă de a face educaţia artistică a publicului, ignorînd clevetirea sau harţa. La sfîrşit n-am uitat să accentuăm că o revistă nu are numai datoria de a publica scriitori consacraţi, ci trebuie să descopere talente noi, pregătind astfel o nouă generaţie literară (s.m.)".

Primul volum al însemnărilor lui Lovinescu (Agende literare, I, Ed. Minerva, 1993, ediţie de Monica Lovinescu şi Gabriela Omăt, Prefaţă şi note de Alexandru George) cuprinde intervalul 1923-1926. Tabloul istoriei literare în fierbere, este, practic, de nerecunoscut în raport cu cel rece, de astăzi, al valorilor consacrate şi este pasionant să urmăreşti, pe viu, primele 42 de şedinţe ale cenaclului lovinescian, în care scriitorii noştri �de manual" sînt încă tineri necreditabili, în timp ce inşi astăzi uitaţi sînt puşi în efigie. Camil Petrescu este exclusiv poet şi-şi încearcă norocul în dramaturgie, piesele lui sînt încă la actul I şi nu au nume definitive, Vladimir Streinu este tot poet, cu impulsuri critice excesive, Ion Barbu e un ins dezechilibrat cu poeme socotite slabe sau incomprehensibile, Hortensia Papadat-Bengescu citeşte nuvele şi îşi conturează personaje din romane fără nume. Apare şi problema doamnei invizibile, misterioasa T., căreia Lovinescu îi răspunde în Cetatea literară şi a cărei identitate agendele nu o mai dezvăluie. Singurul care-şi se