Alain Delon în variantă românească

Avem un nou prozator: Jean Celeste Dimitrescu! S-a născut în urmă cu mulţi ani (cam mulţi, pentru un scriitor care se afirmă abia acum) şi anume la 18 februarie 1931 la Bacău. Absolvent al Institutului Politehnic din Galaţi, unde s-a specializat în "maşini de ridicat şi motoare pentru vase de pescuit", s-a îmbarcat pe un vas din marina comercială, apoi a lucrat ca inginer şi, în continuare, ca profesor de fizică la Constanţa. În tinereţe, semăna la înfăţişare perfect cu Alain Delon (şi seamănă şi în prezent, cu Alain Delon cel de astăzi), astfel încât n-a dus niciodată lipsă de succes la femei. În 1968, s-a expatriat căsătorindu-se cu o elveţiancă (de limbă franceză), Christiane, şi stabilindu-se la Geneva. În capitala Elveţiei a practicat în primii ani meserii dintre cele mai pitoreşti: frizer de câini, lucrător la pompele funebre etc. În 1998 s-a întors în România, împreună cu soţia lui, şi şi-a fixat domiciliul la Breaza.

Primele sale cărţi de proză au apărut (în versiune franceză) la Geneva, la Editura Eboris: Tango-Béquille, 1995 (roman) şi La densité expressive du mangeur de banane, 1996 (proză scurtă). În România a publicat, la Editura Maşina de scris, romanele Ca sfântul Lazăr târâş-grăpiş, 2000, şi Tango în cârje, 2001. În prezent lucrează la un nou roman, Mecanismul complicat al dorinţei.

Este Jean Celeste Dimitrescu o Nina Berberova a noastră? Nu. Proza sa n-are nimic din sentimentalismul naraţiunilor cu care rusoaica din Paris i-a cucerit, la anii senectuţii, pe editorii francezi. Jean Celeste Dimitrescu povesteşte, cu umor - şi adeseori cu un umor negru - peripeţiile prin care a trecut de-a lungul vieţii.

Îl putem considera, în cazul acesta, un Papillon român? Nici atât. Jean Celeste Dimitrescu nu este un scriitor naiv (chiar dacă îi lipseşte o pregătire sistematică de literat). Sarcasmu