E inuman să nu-ţi închipui că au existat nopţi negre în viaţa lui Johann Strauss, eu îl văd foarte bine - aşa cum filmul acela naiv îl arăta inventînd "Povestiri din pădurea vieneză", trecînd cu trăsura chiar printr-o pădure, cu o femeie lîngă el, şi auzind aici o mierlă, aici un pitpalac, acolo o ciocănitoare, totul ritmîndu-se cu loviturile de bici ale birjarului şi trapul de metronom al calului şi toate intrînd de la sine în melodie - eu îl aud foarte bine întrebîndu-se ce valoare au polcile şi mazurcile lui în faţa "Simfoniei destinului", ce viitor poate avea "Dunărea albastră", după ce Wagner scrisese "Aurul Rinului", la ce bun elogiul lui Wagner la adresa lui: "Johann Strauss are cel mai bun cap muzical dintre noi toţi..."?, ce să facă el cu toate elogiile lui Wagner, cînd din mintea lui nu ieşeau decît valsuri suspect de melodioase şi de cursive, şi ce conta dacă Brahms tînjea după melodiile lui cînd toată lumea ştie, de mică şi de crudă ce e, că nici un vals nu se compară cu o simfonie?, nici o polcă nu are eternitatea sonatei a 111-a, iar el nu va putea niciodată să lase o partită de Bach cu care lumea măsoară eternitatea, deşi, dacă ciuleşti bine urechea, la cîte alemande, courante şi sarabande, la cîte danţuri şi contradanţuri a compus Johann Sebastian tatăl, el poate fi numit un Johann Strauss al secolului 17. După cum, oricît de discret a fost Cehov, oricît îl stinghereau elogiile, întrebînd brusc de cîte ori cineva îl lăuda: "aţi observat dacă la magazinul din colţ se vindea marmeladă?", e inuman să nu vezi - chiar dacă nu există dovezi scrise - nopţile în care lui Anton Pavlovici îi era clar că nu va putea scrie "Fraţii Karamazov", nici "Război şi pace", şi nici o schiţă semnată Antoşa Cehonte nu va sta vreodată lîngă Bezuhov şi Mîşkin şi atunci la ce bun "Draga de ea"?, of, Doamne, nuvelă la care bătrînul Tolstoi îşi ştersese ochelarii de o lac