În zilele noastre, politica externă se face peste tot, nu doar în Quebec City. La Walmart, aproape totul este made in China. Dacă chinezii nu vor să returneze avionul de spionaj american, nu avem decît să încetăm de a mai cumpăra de la Walmart. Unii cred că nu ar trebui să spionăm China. Ce vor să spună? China este foarte interesantă. Ne face plăcere să o spionăm. În plus, toate măruntaiele aparatelor noastre casnice ne spionează pe noi, în beneficiul Chinei. În miez de noapte, cînd te trezeşti cu sudorile curgînd pe tine, convins că ursuleţul de pluş se holbează la tine, nu te mai agita: chiar se holbează. Chip-ul lui zumzăind îţi download-ează creierul şi îl transmite la Cartierul General al Urşilor, situat în periferiile Shanghaiului. Nimeni nu se poate feri de spioni. Misionarii baptişti, doborîţi cu avion cu tot deasupra Amazonului, au fost luaţi drept traficanţi de droguri de către un avion american de spionaj. Numai comuniştii, care credeau că "religia este opiumul popoarelor", ar fi putut face o astfel de greşeală. Or fi spionii noştri comunişti? Dar parcă mai poţi spune, în zilele noastre, cine ce este? Şi, oare, or mai fi rămas comunişti? Răspunsul este, evident, nu. A trecut mult de cînd spionii erau ideologizaţi. Ultimul mare spion pe care l-am prins, Hansen, intrase în afacere pentru bani, ca mai toţi înaintaşii lui, începînd cu anii '50. În politica externă apăruse, înainte de izbucnirea Războiului Rece, o aberaţie numită Drepturile Omului. Suna promiţător şi s-a menţinut pînă cînd preşedintele Clinton "a decuplat politica externă" de aceste "drepturi ale omului" jimmycartereşti. De atunci, cuvîntul la modă este "liberul schimb". "Liberul schimb" este o Nirvana a spionilor. Companiile de marketing îi spionează pe americani, pe străini şi unele pe altele. Liberul schimb este încă şi mai liber pentru cei care au spionii cei mai buni. Şi nu o să fie