Prezentarea profesorului de la facultatea de inginerie nu mă interesează deloc. E tehnică, uşor pedantă şi oricum nu înţeleg nimic, aşa că moţăi decent în fotoliu. Deodată, în căşti - oare universitatea din Bucureşti o avea propria ei instalaţie de traducere simultană? - îmi ajunge la urechi ceva despre păşunile magnetice. Devin brusc atent. Tînărul care traduce pentru înalţii oaspeţi străini transpiră încercînd să ţină pasul cu conferenţiarul. Păşunile magnetice induse de... Mă lămuresc că e vorba de champs magnétiques şi, ca-n filmele de desene animate, ţîşnesc afară să-mi scot rîsul la aer. Pe terasa de pe marginea lacului e soare. Mă aşez la o masă şi comand o bere. În fosta bază pentru tineret - acum campus universitar - e linişte. Arhitectura este aceea cunoscută, reprodusă la nivelul tuturor "bazelor de tineret" din ţară, patronate de Nicu Ceauşescu. Şi apartamentul meu, "de protocol", e ca frumoasa din pădurea adormită, aşteptîndu-şi parcă, încremenit, proprietarul, pe tovarăşu' Nicu, care nu a călcat niciodată pe aici. Pentru ceea ce sunt, de regulă, căminele studenţeşti la noi, nu este însă rău de loc. Iar restul "bazei materiale" a tinerei universităţi de provincie este de-a dreptul uluitor. Tot ceea ce a avut mai mîndru Partidul, înainte, a fost anexat, iar "regimurile" succesive de după '89 şi-au adus şi ele obolul lor feciorelnicei universităţi. În prezent, toţi reprezentanţii fostelor, prezentei şi viitoarelor puteri locale se regăsesc, uniţi în cuget şi simţiri, în sînul aceleiaşi universităţi, pe care continuă să o înzestreze cu dragoste părintească. Drept care micuţa răsfăţată arată mîndră-n toate cele. Vreo doi-trei venerabili profesori de la Bucureşti s-au refugiat şi ei de zarva din capitală la acelaşi sîn primitor. În secret şi pe moment cel puţin, îi invidiez sincer. Către prînz mă amestec şi eu în micul şi selectul nostru grup. Un corte