M-am întrebat, văzînd una dintre sălile noi ale expunerii de la Muzeul Ţăranului care se numeşte "Triumf", m-am întrebat ce poate să însemne asta. "Triumf" este un cuvînt greu. E un cuvînt important care dă de gîndit. Sigur că e un triumf al muzeografiei româneşti faptul că acest muzeu există şi că anul acesta a luat un mare premiu, a devenit muzeul european al anului 1996. E o competiţie extrem de dură, care se face în compania unor muzee formidabile şi a reuşi într-o asemenea competiţie e cu adevărat un triumf. Dar nu poate fi vorba despre această motivaţie pentru că domnul Bernea nu ştia că va lua acest premiu cînd a gîndit sala "Triumf". Atunci despre ce triumf e vorba? E vorba despre triumful civilizaţiei noastre săteşti? E acesta un moment de vîrf al expresiei pe care această civilizaţie o poate căpăta pentru comunitatea românească? Eu am îndoieli. Pentru că - realist vorbind -, eu am sentimentul că satul românesc nu este în forma lui cea mai bună în momentul de faţă şi că modificarea lui e întrucîtva ireversibilă. Cred că ţăranul român nu mai este ceea ce noi am crezut că a fost sau ceea ce a fost cu adevărat, că el a intrat într-un proces de schimbări, de reformulări care pînă la urmă i-au modificat identitatea. Şi atunci ce înseamnă un muzeu al ţăranului român, cu o secţiune care se numeşte "Triumf", într-un context în care ţăranul român şi satul românesc sînt într-o veritabilă criză? Aş încerca un răspuns, stimulat de momentul în care ne aflăm al anului. Ne aflăm în perimetrul sărbătorii Cincizecimii. Asta e o sărbătoare a triumfului Duhului Sfînt, a iradierii lui, în sfîrşit liberă să se manifeste după ce Iisus s-a înălţat la ceruri. La cincizeci de zile după Înviere avem sărbătoarea Cincizecimii care înseamnă revărsarea Duhului Sfînt asupra lumii. Or, există în Evanghelia după Ioan un pasaj foarte puternic şi destul de misterios în care Iisus spune