Între 26 şi 29 aprilie a avut loc Festivalul Internaţional al Cărţii, de la Budapesta. De ce festival, şi nu tîrg sau salon al cărţii? Spaţiul propriu-zis, ceva între Ateneu şi Teatrul Naţional, dar mult mai lambrisat, nu oferea neapărat o explicaţie pertinentă. Prezenţa internaţională - consistentă (în măsura în care a însumat ceva mai mult de jumătate din cele 420 de edituri participante) şi, în plus, nedelimitată strict de cea autohtonă, ci oarecum "federalizată" sau, mai bine zis, "comunitarizată" - parcă începea totuşi să-ţi creeze "starea" de festival. În ce îi priveşte pe editorii români, aceştia au fost reprezentaţi prin trei standuri: unul colectiv, patronat de Ministerul Culturii şi prezentînd laolaltă 28 de case de editură, de la Albatros pînă la Editura Niculescu, stand unde a avut loc şi lansarea ediţiei bibliofile a lui Kányády Sándor, Caii verticali; apoi, un altul, tot colectiv, al Breslei cărţii maghiare din România, ce îl are ca preşedinte pe dl Király István; şi, în fine, cu un stand propriu, Editura Fundaţiei Culturale Române, unde dialogul cu ungurii nevorbitori de engleză ori franceză a fost mijlocit prin ajutorul... nemijlocit al dnei Maria Damian de la Centrul de Studii Transilvane din Cluj. La toate acestea trebuie adăugat sprijinul autentic al serviciului diplomatic român de la Budapesta şi, în special, al proaspătului val de tineri de la Centrul Cultural Român (reprezentat prin directorul său adjunct, dna Gabriela Matei) - oameni care şi-au transformat inclusiv duminica într-o zi de lucru, cu o eleganţă care, depăşind strictul exerciţiu diplomatic, pare să fi ţinut mai degrabă de un reflex fericit şi necondiţionat al firescului. Ce anume, însă, le-a conferit celor patru zile de celebrare a cărţii aerul de festival? Adică acel caracter viu, uşor exuberant şi sărbătoresc, diferit, în principiu, de cel al unui tîrg de carte, unde, în su