Rezultatele ultimului Eurobarometru, un sondaj de opinie organizat de Comisia Europeană de două ori pe an în cele 15 state membre, nu i-au dezamăgit pe profesioniştii disperării patriotice din România. Se poate chiar presupune că vor fi fost încîntaţi de ele, de vreme ce le-au oferit, de-a gata, o nouă justificare a catastrofismului lor permanent. Şi, încă, o justificare cumplită, în consecinţă minunată pentru disperaţii de profesie: după datele făcute publice la începutul acestei luni, numai o treime (33%) dintre eurocetăţeni este favorabilă admiterii României în Uniunea Europeană. Vai şi-amar, doar 33% euroiubire... Nu e zguduitor?! Nu e apocaliptic?! Să nu-ţi vină să te sinucizi, în direct, la talk-show?! Să-ţi dai sufletul într-un editorial, să suspini tragic într-o analiză, să gemi într-o interpelare parlamentară, să agonizezi la o conferinţă de presă, să suferi mortal într-un interviu?! Şi de-ar fi fost doar acest nefericit 33%! În viitoarea mare familie a continentului reunificat, doar Turcia este încă şi mai puţin dorită (30%), dar ce slabă consolare, totuşi! În schimb, groaznică ofensă pentru români, groaznică dar previzibilă, pe primul loc în clasamentul eurosimpatiei se află Ungaria: are 46%, un rezultat peste media eurocetăţenilor favorabili extinderii Uniunii (44%). A, să fi fost pe primul loc Polonia sau Republica Cehă ori mica şi bizara Slovenie, altfel stăteau lucrurile... Şi, evident, chiar şi Bulgaria stă mai bine în balanţa iubirii eurocetăţenilor. Un adevărat dezastru. Publicarea acestor rezultate în presa română a fost însoţită, nimic neaşteptat, de inevitabilele bocete furioase ale profesioniştilor disperării. Fiindcă disperatul român are suferinţa feroce. Cu cît e mai nenorocit, cu atît e mai violent. Nefericirea îl preface în procuror inflexibil, în arhanghel mînios, în profet biciuitor. El este, apoi, exuberant în grimasă şi anatemă.