Totul începe inevitabil cu seara de 9 decembrie 1993, cînd toată suflarea românească a aflat despre condamnarea grupului Ilaşcu. Cred că şocul nu ar fi fost la fel de mare dacă din spectacolul juridic - organizat la Tiraspol, în sala de festivităţi a uzinelor "Kirov" - ar fi lipsit două detalii: mai întîi, cuşca de fier a acuzaţilor, printre ale cărei gratii mîna lui Ilaşcu purtînd un tricolor micuţ a produs unul dintre celebrele foto-clişee româneşti ale anilor '90. Apoi, al doilea detaliu, la fel de şocant: incredibilul coc al judecătoarei Olga Ivanova (cea care a rostit sentinţa), coafură de soacră mare. Unul dintre recenţii biografi ai lui Marx spunea că în camera de lucru a acestuia era o aşa mizerie încît deja se simţea parcă mirosul locuinţelor în comun din Moscova anilor '30; privind la cocul ţeapăn-roşcat al doamnei Ivanova, am avut la rîndu-mi impresia că un iz greu-dulceag de comunism putrezind trecea peste Nistru, trecea peste Prut, trecea spre noi. Întrerup pateticul paragraf de mai sus pentru a vă aduce aminte că tot prin anii aceia, '92-'93, în pauzele serialului televizat Star Trek era o reclamă pe motiv SF al cărei pont era să se afle cine l-a mîncat pe Henderson - şi cert este că, supus la "proba" Coca-Cola, un fioros extraterestru deghizat recunoştea, spăşit, că el l-a mîncat. Revin: a doua zi după sentinţa de la Tiraspol, s-a stîrnit în Bucureşti un marş studenţesc de protest; el a traversat oraşul pînă la Ambasada Rusiei, pentru a agoniza, în final, în Piaţa Victoriei. Pe drum, marşul s-a oprit şi în faţa Ambasadei SUA. La un moment dat, la o fereastră a clădirii o perdea s-a mişcat puţin şi un chip a apărut discret, privind cu curiozitate strada, pentru zece secunde; esenţial este că acel chip tocmai clefăia ceva - nimeni nu va şti ce, fie un colţ de sandviş, fie o pastilă de gumă. Cel mai pe fază a fost un student filiform pierdut în mul