Cartea de memorii a generalului francez Aussaresse, 83 de ani, a stîrnit un val de indignare. Însărcinat de către guvernul vremii, în 1957, să restabilească ordinea la Alger, generalul scrie că, în acţiunile duse împotriva luptătorilor pentru independenţă, a ordonat răpiri, a practicat personal tortura şi execuţiile sumare: "Tortura este eficace, majoritatea oamenilor cedează şi vorbesc. După aia, de obicei îi lichidam. Ar fi trebuit să-i predăm justiţiei şi am făcut-o, cu Alleg şi cu doctorul Hadjadi, de exemplu. Cu alţii, n-am avut timp. Dacă am avut probleme de conştiinţă? Trebuie să spun că nu. Mă obişnuisem". Fără a fi izbutit să asimileze încă ecourile contradictorii ale regimului de la Vichy, opinia publică şi justiţia din Franţa sînt confruntate cu urmările dramaticului proces de decolonizare. Şi a existat în viaţa politică un om care a exprimat continuităţile, depăşind rupturile: François Mitterrand. A fost funcţionar al regimului de la Vichy, a fost apoi ministru de Justiţie (exact atunci cînd grupul de oameni care lucra sub comanda generalului memorialist "şi-a asumat riscurile avînd, din punctul meu de vedere, cea mai importantă calitate: patriotismul"), a fost, timp de 14 ani, preşedintele socialist al Franţei. Pe 10 mai, s-au împlinit 20 de ani de cînd a fost ales şi de cînd - sub o formă sau alta - socialiştii au intrat într-o relaţie firească cu puterea. Evenimentul a fost marcat prin dezbateri şi analize, încercînd să despartă omul de partid, partidul de erorile sale, trecutul de prezent şi de viitor. I se recunoaşte lui Mitterrand meritul de a fi făcut din stînga o forţă electorală, reorganizînd o miriadă de formaţiuni sfîşiate de ranchiune, marcate de impasul socialismului real. Victoria a fost obţinută prin alianţa cu comuniştii şi - o recunosc şi prietenii şi adversarii, admiratorii fideli şi admiratorii dezamăgiţi - este meritul său de