convorbire cu Ioana Popescu, etnolog,

Muzeul Ţăranului Român Ce ştim astăzi despre viaţa la ţară? Mai mult sau mai puţin, toţi ne considerăm avizaţi asupra subiectului. Dacă am străbătut peisajul rural cu maşina sau trenul, considerăm că ne-am făcut deja o imagine: case noi cu automobil lîngă şură, firme de "service", "bar" şi "disco", dar şi parcele de cîmp nelucrat, clădiri mari în ruină ce vor fi fost nu de mult silozuri sau grajduri ale CAP rămase de izbelişte, sau tablouri de secol XIX ce se proiectează în zare, cu nişte cai costelivi trăgînd un plug vechi. Tranziţie "în direct". Cine mai schimbă două-trei vorbe cu femeia care vinde în piaţă morcovi sau mere are impresia că s-a informat chiar la zi despre problemele satului, deşi dialogul sună uneori cam bizar: "Dar ăştia-s morcovi fără chimicale, nu?" "Da' de unde chimicale, doamnă, sînt naturali, că noi le punem gunoi de grajd." (La televizor specialiştii în zootehnie deplîng scăderea şeptelului, dar, cu toate că în gospodăria ţărănească nu prea mai sînt vite, există - iată! - gunoi de grajd din belşug...) Descărcînd portbagajul plin, orăşeanul reîntors din weekend-ul petrecut la ţară e convins că s-a lămurit despre viaţa satului "cu ochii lui": cei de acolo o duc bine, au ce le trebuie, se gospodăresc cu chibzuială etc. - deşi n-ar şti să spună cît îi costă pe săteni lumina, butelia sau biletul de autobuz şi cum se descurcă. La urma urmei, e treaba ţăranilor: ei suportă "proba la real". Amintiri întemeietoare Înainte de a deveni etnolog, ce însemna pentru dumneavoastră viaţa la ţară? Vacanţa, asta era viaţa la ţară. Sat de munte, Cheia ori Moeciu, sat de litoral, Schitu, locuri pline de părinţi cu copii, de bunici cu nepoţi, spaţii de independenţă, de mare libertate pentru mine, de neprăvăzut. Vacanţa din sărăcie, care începea cu împachetarea buteliei în pături, legarea cu sfoară şi căratul cu tre