În Italia, alegerile din 13 mai au fost cîştigate de coaliţia de centru-dreapta "Casa Libertăţilor", condusă de Silvio Berlusconi, care probabil va deveni Preşedinte al Consiliului de Miniştri. Campania electorală a fost marcată însă nu numai de obişnuitele atacuri ale adversarilor politici şi ale elitei intelectuale italiene, dar şi de un adevărat tir încrucişat al presei internaţionale (nu doar de stînga, ceea ce ar fi explicabil, ci şi de dreapta): Le Monde, Libération, New York Times, Financial Times, El País, El Mundo, Publico, The Economist au publicat articole extrem de dure la adresa lui Berlusconi. Alte publicaţii - Time Magazine, Wall Street Journal - au fost mai temperate şi mai degrabă neutre. Singurul ziar important care s-a arătat favorabil lui Berlusconi a fost Le Figaro. Participarea lui Silvio Berlusconi la alegeri a devenit astfel un "caz european". Merită prezentat, căci poate avea semnificaţii şi pentru noi, cei aflaţi "la porţile Occidentului".
O poveste italiană Silvio Berlusconi este cel mai bogat italian, cu o avere estimată de Forbes Magazine la 12,8 miliarde de dolari (locul 14 în lume). În politică a intrat în 1994, cînd a înfiinţat partidul Forza Italia şi, în numai cîteva luni, a cîştigat alegerile şi a devenit prim-ministru. La vremea aceea, în Italia erau în plină desfăşurare procesele din seria "Mîini curate", care au dus la prăbuşirea vechiului sitem de partide: democraţia-creştină, care condusese Italia postbelică, s-a spart în mai multe cioburi, Partidul Liberal, Partidul Republican şi Partidul Socialist au dispărut. Construindu-şi partidul ca pe un produs şi oferindu-l italienilor prin tehnici de marketing susţinute de televiziunile, publicaţiile şi agenţiile sale de publicitate, Berlusconi a "cules" opţiunile electoratului moderat, rămas orfan după dispariţia forţelor politice cu care era obişnuit să voteze şi care, de
