Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 Mai doar pentru unii botosaneni

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 1 mai 2001 ·

Pentru ca in zona industriala se lucreaza, tramvaiele vor circula dupa orarul obisnuit Foarte putine lucruri care se vor petrece astazi in administratia publica locala vor aminti de fastul sarbatorilor dedicate zilei de 1 Mai care aveau loc inainte de 1990. Nici o institutie nu organizeaza o festivitate deosebita care sa marcheze aceasta zi, singurul lucru care va diferentia aceasta zi de cele obisnuite fiind dat de faptul ca o parte dintre angajati vor avea liber. Daca majoritatea functionarilor prefecturii vor sta acasa, conducerea va fi prezenta la lucru. "Nu se va lucra pentru ca ziua este libera prin lege. Conducerea va veni totusi la serviciu pentru ca sint chestiuni importante care se mai transmit de la guvern si noi trebuie sa fim aici. De altfel, domnul prefect vine la lucru chiar si simbata si duminica", ne declara Gheorghe Munteanu, secretarul general al prefecturii. Atit aparatul propriu al Consiliului Judetean, cit si unitatile subordonate (Directia de Drumuri, Directia pentru Protectia Copilului, SC Drumuri si Poduri SA, RAJ"Apa") nu vor lucra astazi, asigurindu-se insa serviciile strict necesare si cele de interes public. Si majoritatea salariatilor primariei vor avea liber astazi, urmind sa se prezinte doar sefii serviciilor care vor fi implicate in lucrarile Consiliului Local din data de 3 mai. In ceea ce priveste societatile subordonate CL si acestea vor avea un program special. La Urban Serv vor munci doar angajatii de la salubrizare, o masina urmind sa transporte gunoiul din piata, in timp ce altele doua sint pregatite pentru ridicarea resturilor menajere de la casele particulare. Totodata, va fi deschis si magazinul de servicii funerare din centrul istoric. Salariatii TESA nu vor lucra, in timp ce restul persoanelor care se ocupa de salubrizare, pentru a nu veni astazi la serviciu, urmau ieri sa lucreze pina la curatirea tuturor platformelor de g

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 45 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 46 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 7 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

27°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°