Casa Rusia/The Russia House (1990), film (re)difuzat recent la PRO TV, prezintă un interes istoric: a fost prima peliculă finanţată în întregime de studiourile americane şi filmată (în mare parte) în Rusia. Realizat de Fred Schepisi, cu un scenariu aparţinînd dramaturgului Tom Stoppard (după romanul lui John le Carré), filmul aruncă o privire - încărcată de patos, de speranţă, de teamă, de căldură - spre sfîrşitul Războiului Rece. Într-un fel, e o anomalie: un film de spionaj care pledează pentru încetarea "jocului", un film de gen care îmbrăţişează moartea genului. În 1990, cariera sa comercială n-a reuşit, nici pe departe, să repete impactul mult-discutatului best-seller al lui le Carré, iar criticii s-au arătat iritaţi de verbozitatea scenariului, de sentimentalism, de aparatul de filmat care parcă face dragoste cu peisajele din Moscova şi Leningrad. Revăzut acum, în epoca lui Putin şi a lui Bush Junior, cînd recenta expulzare reciprocă a diplomaţilor de la Washington şi Moscova ne-a amintit tuturor că "jocul" nu s-a oprit nici un moment (doar regulile s-au mai modificat, iar jucăriile s-au modernizat), cînd ameninţarea nucleară nu a dispărut, doar s-a răspîndit pe hartă - văzut acum, filmul a cîştigat în emoţie. Unsprezece ani ne-au oferit o nouă lentilă prin care îl putem vedea. În 2001, poate fi privit aproape ca un document înduioşător dintr-un moment în care existase speranţă, în care s-ar fi putut crede (sau aproape că s-ar fi putut crede) că, printr-un efort de bunăvoinţă aflat la îndemîna Estului şi a Vestului, printr-un efort de comunicare, prin renunţarea la minciună şi la suspiciune şi la ostilitate, lumea s-ar putea schimba cu adevărat. Fiind o adaptare după John le Carré, filmul e plin de secvenţe în care războinici care mai de care mai reci, îmbrăcaţi la costum, stau la mese şi discută îndelung operaţiuni complicate, printre hîrtii, dosare şi