Un număr recent din revista franceză Marianne (209 din 23-29 aprilie) publică un "dosar" dedicat jurnaliştilor şi încearcă să răspundă la cîteva întrebări: cine sînt ei? De ce există un asemenea divorţ între jurnalişti şi opinia publică? De ce gîndesc ei atît de uşor aceleaşi lucruri? Dosarul porneşte de la un sondaj realizat printre jurnaliştii francezi, care demonstrează că între cei care îi ajută pe cetăţeni să-şi formeze opiniile există o adevărată "comuniune" de gusturi, preferinţe şi atitudini politice şi culturale. E surprinzător să constaţi, de pildă, că doar 6% dintre jurnalişti ar vota cu dreapta, în timp ce electoratul francez de dreapta este, conform ultimelor sondaje, aproape de 50%. E semnificativ, de asemenea, că 69% dintre jurnalişti consideră că presa e independentă de puterea politică (15% - total independentă, 54% - mai degrabă independentă), în timp ce 63% sînt convinşi că jurnaliştii nu sînt independenţi de puterea economică. 53% dintre jurnaliştii francezi simt că meseria lor e apropiată de cea de profesor, şi doar 7% trăiesc cu convingerea că jurnalismul trebuie să fie "a patra putere a democraţiei". "Această umilinţă arată că a trecut vremea marilor speranţe legate de profesie", jurnaliştii se mulţumesc "să-şi facă meseria", nu mai au ambiţii nobile precum "a patra putere" - comentează Marianne. Surpriza cea mai mare a fost însă uniformitatea. "Tentaţia uniformităţii e mare, pentru că ea protejează în aceeaşi măsură în care tiranizează. E preferabil să greşeşti cu turma decît să ai dreptate de unul singur", comentează Philippe Cohen. Problema cea mai neliniştitoare este, şi în opinia comentatorului Thomas Valličres, tocmai apariţia unui "discurs dominant", a unei "linii juste", care îi exclude pe "deviaţionişti": "Jurnaliştii, în imensa lor majoritate, şi în deplină libertate, provenind din acelaşi mediu, frecventînd aceleaşi ambianţe,