Ce înseamnă deplinătate, "triumf" în cazul lucrurilor, temelor, evenimentelor spirituale? Ce înseamnă triumf în cazul unei civilizaţii îmbibate de spirit, al unei tradiţii? Cînd îşi livrează ele maximum de semnificaţie? Atunci cînd - spune în textul de faţă Andrei Pleşu -, atunci cînd ele se retrag, cînd trec dincolo de vizibil, de bine întrupat şi explicit: şi - trecînd - lasă în urmă mireasma suflului lor, o mireasmă care ne poate atrage spre dincolo de forme, spre nivelul trans-formal al adevărului lor intern, ultim. Splendoarea lucrurilor spirituale, ca şi a tradiţiilor ce poartă spiritul stă în capacitatea lor de a ne trece "dincolo", stă în economia lor dinamică: ele nu se întrupează decît atît cît e nevoie pentru a-şi exala mireasma şi a ne mobiliza pe urmele ei, spre originea din care s-au ivit şi spre care se retrag. "Cînd mă voi înălţa de pe pămînt, voi trage pe toţi la mine" spune Christos înainte de Cina cea mare (Ioan 12, 32) atunci cînd, alături de ospăţul eucharistic, el le oferă cu insistenţă discipolilor un nou tip de cunoaştere, cînd, de-a lungul a trei capitole, îi pregăteşte pentru un asemenea mod de interpretare al evenimentelor ce vor veni. Lucrurile şi tradiţiile spirituale au o fragilitate ce face parte din economia lor, din puterea lor: e puterea de a-şi lăsa în lumea noastră "urma", "restul", suflul - destul de expresive pentru a ne conduce şi absorbi către polul lor transcendent. Horia Bernea vorbea, întrucîtva analog, despre fragilitatea puternică a tradiţiei, în particular a tradiţiei ţărăneşti. El o socotea pe cea din urmă puternică în coerenţa sa, în libertatea plină de ordine cu care se construiau obiectele, relaţiile, structurile ei. Dar, spunea el, nu este vorba despre o tradiţie puternică în sensul că are ziduri, dispozitive de apărare conştientă împotriva alterărilor ori atacurilor. Există, în Muzeul Ţăranului Român, cel puţ