În Filipine, comunicatul poliţiei, din ziua de 1 mai, număra 6 morţi şi 113 răniţi; nu se sărbătorise Ziua internaţională a muncii, ci se încheiase încă o fază din tulburările iscate de lupta pentru putere în arhipelagul cu o populaţie de peste 60 de milioane de locuitori. Partizanii preşedintelui Estrada manifestau împotrivindu-se arestării acestuia. Actorul-preşedinte, devenit preşedinte-actor, obţinuse, în urmă cu trei ani, votul majorităţii prin promisiunile de a îmbunătăţi viaţa poporului. A început cu sine însuşi. În ianuarie a fost declanşată procedura de audieri în Senat sub acuzaţia că el şi-ar fi însuşit peste 80 de milioane de dolari prin şperţ, mită, fraudă fiscală şi alte delicte din aceeaşi sferă penală. Susţinătorii săi din legislativ au sabotat punerea sub acuzare; în ianuarie, mînios, poporul a ieşit pe stradă, militarii nu l-au mai susţinut pe Estrada şi puterea a fost preluată, la repezeală, de către doamna Arroyo, vicepreşedinte, provenind din burghezia avută a ţării. Dovezile corupţiei par a fi în afara oricărui dubiu, dar procedura prin care fostul preşedinte a fost judecat a avut felurite vicii. Legal, Estrada este încă preşedintele, el nu a demisionat şi nu fost demis; după decizia arestării şi în perspectiva condamnării, şi-a chemat susţinătorii în stradă. La Manila, zeci de mii de oameni, alt popor decît cel din ianuarie, au înconjurat palatul prezidenţial. Puterea instalată vorbeşte - probabil nu fără temei - despre complot, dar ceea ce se vede este că poporul este indiferent la acuzaţiile de corupţie. Şi preşedintele Indoneziei, Wahid, are două dosare de corupţie: l-a favorizat pe maseurul său şi formaţiunea politică din care provine. Deputaţii au declanşat o lungă şi complicată procedură de destituire. Milioanele de fideli, gata să iasă în stradă, sînt ţinute deocamdată în frîu de preşedinte. Ameninţarea este implicită. Poporul nu