Întîmplarea face să scriu acest text exact în ziua în care se împlinesc 183 de ani de la naşterea lui Karl Marx. A fost, fără îndoială, un om cu destin tulbure şi, ne spun mai nou cercetătorii, un om cu o personalitate complicată, plină de umbre. A trăit mai toată viaţa în exil şi a crezut că dacă el nu se poate împăca cu lumea, cei mai mulţi dintre oameni nu se pot împăca cu lumea. A găsit pentru cei mai mulţi un nume, proletari, şi o identitate colectivă, clasa. Karl Marx a făcut parte dintre acei puţini muritori care, prin nu se ştie ce puteri oculte, deschid, din cînd în cînd, cutia Pandorei şi asmut nenorocirile asupra oamenilor. Ce a urmat, se ştie. Tînăr fiind, Marx scria la finalul tezelor sale despre Feuerbach că filosofii nu au făcut altceva decît să interpreteze lumea, în vreme ce marea problema este să schimbi lumea. Marxismul s-a vrut de la bun început o teorie în sens filosofic şi o ideologie în sens politic; explicînd lumea, Marx a formulat, în acelaşi timp, un proiect de schimbare a lumii. După ce ratase rolul de Rege, Filosoful trebuia să fie activist. Rezultatul a fost un experiment istoric dezastruos, care s-a finalizat prin aruncarea a mai bine de o treime din omenire în cel mai întunecat lagăr al secolului: comunismul. Marxismul înseamnă suma unor falsităţi monumentale şi a unor aberaţii zise "ştiinţifice", care au avut, însă, o forţă de atracţie incredibilă. Să trecem în revistă cîteva din ideile marxiste care, deşi sfidează minima inteligenţă, au fost suficient de atractive şi de seducătoare încît să treacă drept mari teorii pentru bietele minţi ale multora: istoria lumii este istoria luptei de clasă; primatul absolut al economicului în viaţa socială, completat cu nuanţa "dialectică" a autonomiei, în anumite cazuri (niciodată nu s-a ştiut care sînt aceste cazuri - n. m.), a "suprastructurii" (i.e. dreptul, politica, cultura) faţă de fun