Aventura publică prilejuită de lansarea revistei Hustler a creat pretextul pentru a se reglementa problema pornografiei. Trec repede peste aventurile personale ale unor înalţi demnitari, deşi dialectica "ai greşit în timpul liber, îţi ispăşeşti pedeapsa la locul de muncă" nu e cea mai bună. Trec şi peste metoda de lucru deja tradiţională la români: nu reglementăm o problemă pentru că avem un proiect, o strategie, o concepţie, ci numai cînd se-ntîmplă ceva grav, cînd găsim un pretext, cînd "ajuns cuţit os". Rămîne chestiunea reglementării în sine. Unele prevederi legale cu privire la pornografie există şi acum şi mă îndoiesc că o lege specială ar putea face lucrurile mai clare. Problema principală este cum defineşti pornografia pentru a putea aplica legea. Dacă cineva îşi propune să desfiinţeze fenomenul, trebuie să-şi ia gîndul: n-ar face decît să încurajeze trecerea lui deplină în zona ilicitului şi a contrabandei. Să nu uităm că reviste şi casete cu filme porno ajungeau în România şi pe vremea comunismului. Aşa încît "obiectul" sau "tema" legiferării ar trebui să fie mai degrabă spaţiul public: fără a desfiinţa un comerţ care îşi are un anumit număr de clienţi şi fără a aduce atingere libertăţii de expresie, cei care fac legile trebuie să se gîndească în primul rînd la protejarea spaţiului public. În prezent, pe tarabele şi la chioşcurile de ziare sînt expuse în deplină splendoare reviste cu poze "explicite"; la televiziune abia de vreun an s-au introdus ratings pentru filme, dar în aplicarea lor mai există oarece bîlbîieli, astfel că ne trezim la 8 seara cu cine ştie ce scenă tare care ne tulbură cina tihnită în familie; în presă obscenitatea e la ea acasă, iar la ştirile de după-amiază ni se descriu cu lux de amănunte violuri şi perversiuni. Pe ce bază pot fi reglementate toate acestea? În materie de filme ori reviste, care e limita între sexy, erotic şi p