Unul dintre succesele incontestabile ale privatizării a fost trecerea "în grijă privată" a ordinii publice. În Bucureşti, capitală a unei ţări care bate la porţile Europei, e plin de agenţi aparţinînd unor companii de pază private: în magazine, în şcoli, pe străzi, la poştă, în bănci, la piaţă, în tot felul de instituţii publice. Îmbrăcaţi în combinezoane negre de "antitero" sau în echipamente ce imită uniforma militară, cu bastoane de cauciuc sau fără, cu spray lacrimogen şi pistol sau fără, în jeep sau în Dacie, tinerii cu pricina stau de pază. Dacă-i urmăreşti atent, pe chipurile lor poţi citi tot felul de expresii, de la plictis pînă la o solemnitate profund marcată de importanţa socială a activităţii desfăşurate. Ce anume păzesc ei? Evident, interesele ori proprietatea celor care i-au angajat: bunurile din magazin, din bancă, din şcoală etc. Mai au în grijă - logic vorbind - şi liniştea ori siguranţa celor aflaţi întîmplător în perimetrul lor de acţiune: cumpărători, elevi, clienţi etc. În faţa magazinului ori la poarta şcolii, la uşa agenţiei bancare sau a firmei, raza lor de acţiune încetează. Cu alte cuvinte, dacă un hoţ de buzunare "te face" în magazin, agentul trebuie să intervină; dacă eşti buzunărit la doi metri în faţa magazinului, nu mai e treaba agentului. Eşti în spaţiul public, adică în no man's land. În calitate de client al unui magazin, să zicem că sînt de acord ca o parte din preţul pe care-l plătesc pe cumpărături să meargă în contul firmei de protecţie şi pază, numai să-mi pot vedea liniştit de coşniţă. În calitate de părinte, îmi zic: bun, bine că şcoala nu-i la cheremul derbedeilor, cine să-i păzească pe copii de toţi haidamacii care dau buzna peste tot? Profesoarele? Mai bine să plătim din fondul şcolii, cu toţii, o firmă de pază şi să nu ne-apuce gîndurile negre la serviciu, că doar am citit atîtea prin ziare... În calitate de plătit