Racul, ştiuca şi cu broasca Experienţa racului, ştiucii şi broaştei ar trebui să ne fie suficientă pentru a înfiera necesitatea unei morale absolute. Metodologia, însă, îmi "ţipă în surdină" că trebuie să iau lucrurile step by step . Iar corolarul la urmă. Prin urmare să coacem miezul! Nu că n-aş avea încredere şi în alţii dar Heidegger îmi este mie suficient să cred cu tărie în valoarea întrebării, în "sfinţenia gîndului" care este ea (întrebarea... de acord cu Noica!). Apare firesc: Conflictul este o criză? Răspund (şi iarăşi părerea mea!) că mai întîi ar trebui să mai formulez o întrebare, de data aceasta epidictică: Despre ce conflict poate fi vorba? Deja, laţul se strînge evident, trebuind să laconizez şi să precipit pe cît posibil răspunsul. Conflictul (privind panoramic semantismul acestui termen) nu poate naşte decît o pură peripiscă, fie el conflict de opinii, de interese; excludem de aici forma ultimă: de conflict armat, care cere imperios prezenţa celui de-al treilea membru: negociatorul. Revenind, nu putem să omitem, dacă nu pe faţă, măcar intrinsec, faptul că termenul e strîns legat, complementar chiar, cu păcatul originar. Cine nu ştie de "tu eşti de vină"?! Îl las în treacăt şi pe Strindberg (legat de cele spuse) cu voinţa lui de putere, şi fac eforturi disperate să nu intru în conflict cu mine însumi. Scurtătura mă duce către un "nu-mi pasă chiar atît despre ce fel de conflict poate fi vorba", dar aveam cel puţin o datorie de onoare să execut cercetarea inclusiv pe această faţă. (Aş fi putut avea surprize, nedumeriri...) Ştiu doar că un conflict e ceartă, e parapon, e discordie, e lipsă de armonie, e criză. Dar ce este criza? Poate un conflict aparent fără ieşire. O clipă! Tocmai sînt bombardat cu o serie inopinată de neuroni proaspeţi: oare s-a îndreptat cineva vreodată asupra dihotomiei spirit gregar/predispoziţie la gîlceavă? Una plus cealal