Anul acesta se împlinesc 10 ani de la asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu. Ca şi atunci, şi astăzi asasinatul rămîne învăluit în mister, iar numele asasinului rămîne neştiut. Ioan Petru Culianu, cum ştie toată lumea, a fost specialist în religii şi, cum mărturisesc cei care l-au cunoscut, avea toate datele intelectuale necesare pentru a ajunge una dintre cele mai influente minţi ale timpului nostru. Nimeni nu se îndoieşte, Ioan Petru Culianu a murit înainte de a da marea sa operă, iar criminalul care a apăsat pe trăgaci a oprit evoluţia unui om născut anume pentru a da mult culturii noastre. Nu ne rămîne decît să citim ceea ce ne-a lăsat scris şi să ne imaginăm ce altceva ar fi putut întregi o operă care nu putea fi decît majoră, aşa cum printr-o uşă întredeschisă vedem numai o parte a realităţii de care uşa ne desparte, cealaltă parte rămînînd a fi creată de imaginaţia noastră, pe baza a ceea ce întrezărim. Cei care îi cunosc bine opera ştiu că, cel puţin în ultimii ani ai vieţii, Ioan Petru Culianu a început să se intereseze tot mai mult de politică, a devenit un apărător fervent al valorilor democraţiei occidentale şi a scris texte curajoase despre realităţile româneşti. Cumva invers faţă de maestrul său, care în tinereţe s-a lăsat antrenat în vîltoarea politicii pentru ca la maturitate aproape să abandoneze subiectul, Ioan Petru Culianu a avut o tinereţe mai degrabă apolitică pentru ca, treptat, la începutul maturităţii sale, în exil, să devină tot mai activ din punct de vedere politic. Analizele pe care Ioan Petru Culianu le-a făcut României de atunci rămîn şi azi valabile. Ştiu, a spune despre textele mai vechi ale unui autor prestigios că sînt şi azi valabile este una dintre cele mai mari platitudini cu putinţă. În fond, orice stupiditate enunţată la gradul maximei generalităţi rămîne valabilă oricînd. Dar, în cazul unui autor precum Ioan Petru C