Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre Provincie din nou

Publicat in Dilema Veche, marți 1 mai 2001 ·

Ceea ce urmează în continuare, ca să mă exprim aşa, este o proză parabolică şi romantică despre Provincie ca ratare, provocată aceasta, cum am mai spus în numărul trecut, de ancheta revistei de provincie pe nume Reflex. Mai întîi voi da glas sentimentului despre cum anume ratezi viaţa prin cultură, care orişicîtuşi nu este viaţă pentru că atunci cînd citeşti o carte sau, şi mai rău, scrii ceva, nu mergi nici la femei, nici la birt, şi nici măcar la pescuit la Cotu' Morii, unde mergeam eu cînd eram liber şi ferice şi nu apucasem să ratez (prin trecerea timpului) dreptul de a mai fi june golan. "În totala ta omniscienţă te încearcă un fel de nevoie de a spune în public cam cum stă situaţia. Adică te încearcă amintiri din copilăria tîrzie şi din adolescenţă, cînd-celui-de-atunci-care-erai-tu-însuţi-de astăzi, i-a fost dat să trăiască în gaşcă. Cei cu care ai golănit tu-cel-din-vremea-aceea şi-au urmat chemarea dintîi sînt nişte beţivani cam de patruzeci de ani, nu mai mult. Şi-au împlinit vocaţia, au rămas consecvenţi cu prima iubire cum se zice, s-au ruinat cu meşteşug şi talent. Îşi duc zilele ca acu' douăzeci şi mai bine de ani prin birturile din orăşelul rămas acelaşi, cum la fel au rămas şi încăperile birtului. Numai tu ai ratat, nu ai fost aşa ceva, ai mimat, i-ai minţit, citeai literatură pe de-ascuns că ţi-era aşa peste mînă să mărturiseşti îndeletnicirea aceea ruşinoasă. Pe urmă te-ai apucat de literatură cu un handicap serios pe care-l resimţi acu', cam în acelaşi fel în care te simţi vinovat că îi ştii pe golanii tăi rămaşi pe poziţii. Îi asculţi pe unii şi pe alţii ce minunat de multă cultură au pe care şi-au făcut-o în vremea cînd tu te chinuiai să fii golan. Şi cum ţi-era atunci ruşine că citeai literatură, tot aşa ţi-este acum jenă să mărturiseşti că, în vreme ce ei îl citeau pe Proust şi pe Baconsky, tu perseverai spre alte zări. Pe urmă ai mers

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copil de un an și jumătate, vaccinat cu o doză de ROR, a murit de rujeolă. Aproape 800 de noi îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews acum 31 minute
​791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România, iar un băiețel de un an și jumătate din judeţul Constanţa, fără comorbidităţi cunoscute și vaccinat cu o doză de vaccin ROR, a murit, arată datele Institutului Național d

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros. Sârbul va pierde poziţia de lider mondial

Mediafax acum 30 minute
După ce a luptat timp de cinci seturi pentru a-l învinge pe argentinianul Francesco Cerundolo, Novak Djokovic se retrage de la Roland Garros. Cauza este o accidentare la meniscul genunchiului drept. Sârbul îşi va pierde astfel poziţia de lider mondi

Sirianul care a încercat să îşi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti a fost arestat preventiv

Mediafax acum 10 minute
„Faţă de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a transmis Poliţia Capitalei. Poliţiştii din Capitală au fost sesizaţi, luni, de Serviciul Român de Informaţii, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum 2 ore
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

Joe Biden dă de înţeles că premierul Israelului prelungeşte războiul din Gaza pentru a se salva politic

Mediafax acum o ora
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a criticat pe Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat revistei Time publicat marţi/ Biden afirmă că există "toate motivele" pentru a concluziona că premierul israelian a prelungit războiul din Gaza pentr

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Trafic blocat pe DN 1. Un TIR a luat foc în apropierea unei localități prahovene VIDEO

Ziare.com acum 18 minute
Un TIR a luat foc marţi după-amiază, 4 iunie, pe DN 1, în zona Băneşti, pe sensul de mers catre Brașov, iar traficul rutier este blocat. Au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina cu 2 autospeciale de stingere cu a

Adolescent de 16 ani din Bihor în arest preventiv după ce și-a înjunghiat un prieten în timpul unei discuții în contradictoriu

Ziare.com acum 3 ore
Poliția a anunțat că un adolescent de 16 ani din localitatea Sâniob, din judeţul Bihor a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce şi-a înjunghiat un prieten, un tânăr de 23 de ani. Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţi

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°