Ceea ce urmează în continuare, ca să mă exprim aşa, este o proză parabolică şi romantică despre Provincie ca ratare, provocată aceasta, cum am mai spus în numărul trecut, de ancheta revistei de provincie pe nume Reflex. Mai întîi voi da glas sentimentului despre cum anume ratezi viaţa prin cultură, care orişicîtuşi nu este viaţă pentru că atunci cînd citeşti o carte sau, şi mai rău, scrii ceva, nu mergi nici la femei, nici la birt, şi nici măcar la pescuit la Cotu' Morii, unde mergeam eu cînd eram liber şi ferice şi nu apucasem să ratez (prin trecerea timpului) dreptul de a mai fi june golan. "În totala ta omniscienţă te încearcă un fel de nevoie de a spune în public cam cum stă situaţia. Adică te încearcă amintiri din copilăria tîrzie şi din adolescenţă, cînd-celui-de-atunci-care-erai-tu-însuţi-de astăzi, i-a fost dat să trăiască în gaşcă. Cei cu care ai golănit tu-cel-din-vremea-aceea şi-au urmat chemarea dintîi sînt nişte beţivani cam de patruzeci de ani, nu mai mult. Şi-au împlinit vocaţia, au rămas consecvenţi cu prima iubire cum se zice, s-au ruinat cu meşteşug şi talent. Îşi duc zilele ca acu' douăzeci şi mai bine de ani prin birturile din orăşelul rămas acelaşi, cum la fel au rămas şi încăperile birtului. Numai tu ai ratat, nu ai fost aşa ceva, ai mimat, i-ai minţit, citeai literatură pe de-ascuns că ţi-era aşa peste mînă să mărturiseşti îndeletnicirea aceea ruşinoasă. Pe urmă te-ai apucat de literatură cu un handicap serios pe care-l resimţi acu', cam în acelaşi fel în care te simţi vinovat că îi ştii pe golanii tăi rămaşi pe poziţii. Îi asculţi pe unii şi pe alţii ce minunat de multă cultură au pe care şi-au făcut-o în vremea cînd tu te chinuiai să fii golan. Şi cum ţi-era atunci ruşine că citeai literatură, tot aşa ţi-este acum jenă să mărturiseşti că, în vreme ce ei îl citeau pe Proust şi pe Baconsky, tu perseverai spre alte zări. Pe urmă ai mers