APADOR-CH susţine că legislaţia este prea permisivă în ceea ce priveşte posibilitatea poliţiştilor de a face uz de armament. În timpul documentării pentru număr, un locotennet susţinea exact contrariul: poliţiştilor li s-a impus un număr exagerat de precauţii şi recomandări care fac ca de multe ori să se lase bătuţi decît să tragă. "Saşa Disici a murit şi este un erou, dacă trăia era tratat acum ca un infractor", îmi spunea ofiţerul care a vrut să rămînă anonim şi care avea o aplecare deosebită pentru fraze citabile. Argumentele sale pot fi convingătoare. În regulamentul intern al M.I. privind tactica pentru executarea unor măsuri şi activităţi poliţieneşti, după care se face instrucţia poliţiştilor, un articol prevede că "de regulă, somaţia are două faze: prima fază are un caracter preventiv. În aces sens, conţinutul somaţiei are două părţi, în prima parte i se va cere persoanei să execute o anumită acţiune, iar în a doua se va anunţa autoritatea pe care o reprezintă (Stai!, Poliţia). A doua fază va repeta solicitarea faţă de persoana somată de a executa o anumită acţiune, prezentînd în partea a doua şi acţiunea poliţistului în caz de nesupunere (Stai că trag! Împrăştiaţi-vă! Vom folosi bastonul de cauciuc etc). În cazul folosirii armamentului din dotare va exista şi a treia fază - un foc de avertisment în plan vertical. Între fazele somaţiei va exista un timp de circa 30 de secunde pentru a putea vedea reacţia celui somat, trecerea la faza următoare şi la acţiunea propri-zisă realizîndu-se numai în caz de nesupunere." Este destul să-ţi imaginezi că ai o armă şi un infractor vine spre tine ameninţîndu-te cu un cuţit, pentru a a-ţi da seama că este imposibil de respectat ad litteram o asemenea prevedere. Locotenetul de care vorbeam avea o teorie: acuzată din toate părţile, hărţuită de superiori, conducerea poliţiei se întoarce împotriva elementului uman