Se împlinesc, în acest 2001, 100 de ani de cînd la New York un cronicar muzical scria: "Primul principiu al muzicii, ceea ce se numeşte melodie, este sacrificat de Puccini printr-o orchestraţie care cu greu poate fi numită melodioasă, în larga acceptare a termenului. La fel de semnificativă ca degradarea melodică este degradarea Toscăi, a dramei pe care muzica o ilustrează..." Se împlinesc, tot în 2001, 120 de ani de cînd la Viena doctorul Wörz, şi el, dacă nu ştiţi cine a fost doctorul Wörz, cronicar muzical, scria: "Concertul pentru vioară al lui Ceaikovski, un ansamblu de capete de frază bălţate, e barbar şi respingător; nu putem înţelege cum Filarmonica din Viena, care se vrea o apărătoare eminentă a clasicismului, şi-a putut oferi sala unei muzici atît de gălăgioase şi de îndoielnice..." În curînd se fac 140 de ani de cînd în "Revista celor două lumi" de la Paris se scria astfel: "Domnul Gounod trăieşte nenorocirea de a admira anumite părţi alterate ale ultimelor cvartete beethoveniene. Ele sînt sursa tulbure din care au apărut răii compozitori ai Germaniei moderne, acei Liszt, acei Wagner, acei Schumann, fără a-l omite pe Mendelsohn..." Nu mai puţin de 150 de ani se vor număra de cînd, la Paris, se putea citi în cronica muzicală a unei reviste: "Sistemul muzical al lui Verdi e binecunoscut: nu a existat compozitor italian mai incapabil să producă ceea ce se numeşte, vulgar, o melodie. "Rigoletto" este cea mai slabă operă a lui Verdi... Lipseşte melodia... Opera asta n-are nici o şansă să se menţină în repertoriu..." Şi nu mai e mult pînă la aniversarea a 170 de ani de cînd la Berlin se gîndea astfel, negru pe alb: "În materie de disonanţe bune să-ţi jupoaie urechile, de treceri întortocheate, de modulaţii acide, de contorsiuni melodice sau de ritmuri dezgustătoare, Chopin este, la drept vorbind, neobosit. Tot ce poate duce la ruină are aici prioritate, p