de vorbă cu Ion BESOIU La un Congres cu PCR din anii '70, Nicolae Ceauşescu a fost comparat cu Pericle, Cezar şi Napoleon; cam tot pe atunci apărea însă şi un contracandidat al său la celebritatea internă, elevul Bulă. Cu umor neaoş tot mai gustat, replicile lui începeau să înlocuiască bancurile cu Iţic şi Ştrul, cu ascultătorii de la Radio Erevan sau cu personaje de pe alte meleaguri. Era "de-al nostru" din cap pînă în picioare. Odată, întrebat fiind ce-i sugerează Coloana Infinită, acest adevărat analist "avant la lettre" a răspuns că ea seamănă cu viaţa noastră: ba iar "se dă drumul", ba iar se strînge şurubul şi tot aşa, la infinit. Lumea a rîs şi a răspîndit bancul lui Bulă cu deliciu: cum era de crezut că după deschiderea din deceniul şapte se mai pot, uneori, întoarce pe nepusă masă obiceiuri specifice anilor '50?

Nesiguranţa binelui şi a răului Stimate Ion Besoiu, în 1971, cînd au apărut "tezele din iulie", bănuiaţi că mai sînt posibile strîngeri de şurub ca-n 50? Cum să cred aşa ceva? Eu tocmai în anii '50 am venit de la Teatrul din Sibiu la Bucureşti: cunoaşteam bine atmosfera din vremea aia. Cînd mă apucam să recit Blaga, la ore tîrzii, la "Singapore", în subsol, sau la restaurantul "Berlin" se cam răreau comesenii - poetul era interzis -, iar amintirile mele despre "cerchiştii din Sibiu", în umbră şi ei pe atunci, nu prea mai aveau auditori cînd începeam să le depăn. Aşa era-n '50. Dar trecuse o vreme: în '70, Blaga era-n cărţile de şcoală, "cerchiştii" - dintre care mulţi făcuseră puşcărie - publicau acum volume, erau premiaţi, ajunseseră figuri de prim plan. Cum să crezi că te mai poţi întoarce la măsuri din anii cei mai răi? Era ceva absurd. Nu şi pentru cei care luau aceste măsuri. Nici ei nu mai erau atunci, cu toţii, activişti de tip proletcultist. Îmi aduc aminte cum reacţionau ştabii la spectacole: Maurer, Gogu Rădulescu, generalul Ion