Domnule Mircea Fabian, (nu fac parte dintre ştiutori şi nici nu-mi iau sarcina de a le fi apărător. Scrisoarea publicată în Dilema nr. 426 merită însă o reacţie, chiar dacă sortită neantului; trebuie să mai mărturisesc că o pagină a dilematicilor, în totalitate, aşa de frumoasă n-am citit de mult. Nu voi fi singur în rîndurile ce urmează...) "Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei... Aici ne-au adus, politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vîndut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti... Am maimuţărit occidentul, ne-am spoit pe repezeală o faţadă, amăgindu-ne că după ea, avem aceleaşi rosturi şi noi ca şi oamenii civilizaţi... Acum faţada a crăpat şi-n urma ei ni s-a dezvălit dincolo de paravan cel mai murdar colţ de orient putred..." Un asemenea discurs/lamentaţie şi azi e de bon-ton, dar aceste cuvinte le scria Octavian Goga pe 17 noiembrie 1916, în timpul retragerii armatei noastre din Muntenia. Desigur - dureroase, visul - Ardealul, se îndepărta. Şi totuşi, ştim, acum, încununarea. Nu vreau să spun: aveţi răbdare, izbînda e a noastră. Dar "specificul nostru oriental" ne face să cădem, dacă nu prea repede, cam des, în lamentaţie. Şi, uneori, prin comparaţie. "Aici, la Dunăre (...), nu se va naşte niciodată, mă tem, un Sartre, (...)", destul de asemănător cu plîngăreţul (scuze!) "noi nu avem un Havel" ori, cum alt dilematic scria, "muncitorul de la Braşov e la genunchiul broaştei faţă de unul de la Mercedes şi orice scriitor român în viaţă, cam tot pe acolo, în comparaţie cu G. Grass". Ar trebui să lăsaţi pe seama francezilor nemurirea greţosului stalinist, căci dacă nu o să-l avem pe Sartre, l-am avut pe Nae Ionescu (!? - n.n.). Şi avem şi "Haveli", trăiesc printre noi dar, conform "specificului naţional", nu vrem să-i recunoaştem cît timp sînt în viaţă... mai pe