L iceul începea cu un examen şi sfîrşea într-un tablou. Uniformele ("sacii") evoluau de la mini la midi, în funcţie de sensul nostru prin poarta şcolii. Ciorapul Patent, trimestrul I debutînd la culesul cartofilor. Noi, armata şi dungaţii. 1972 - 11 noiembrie. Încă pe cîmp. Coşuri grele de noroi şi zăpadă, în care abia dacă mai încăpea altceva. Încălţările năclăite, noi - îngheţaţi, uzi, hămesiţi. Un trimestru I fără teze. Din ce materie? Şi totuşi: fără meditaţii, olimpiade netrucate, şcoala ca plăcere, orele de dirigenţie, gaşca sub semnul "mişto"-ului. "Profesorul" începuse coborîrea de pe soclu. Apăreau tinerii "profi", aproape în varianta confesorului. Din uniformă săream în blugi. Pantofii cu talpă dublă, evazaţii, pletele veneau dinăuntrul nostru. Ca şi restul de ambalaj hippiot, extras din lecturi, muzică, tabere. Fiecare avea un reper de libertate. Al meu rămîne Telega '74. O adunătură de redactori ai revistelor literare, liceeni rebeli care, tacit, hotărîseră penalizarea greşelilor de exprimare prin aplauze. Blocînd orice tentativă de "cuvîntare". Atmosferă cvasiWoodstock. Seri nebune. Boscheţi în care se discuta filosofie. Concursuri cu miez. Două săptămîni trăite asemenea chiştocului fumat de pe un ac cu gămălie. Saki, Camus, Jesus Christ Super Star... Începea zodia limbii engleze. Pe tabloul nostru, alăturat cordeluţelor aliniate cuminte, un citat,
în versuri, din Nicolae Ceauşescu. 1976. Intram în epoca lui "trebuie", navigînd către "să facem totul". Noi, însă, visam. Trecuseră deja doi ani de cînd măturătorul de stradă îmi interogase vecinii, iar viza de Franţa îmi fusese refuzată. Ideea de studenţie se asocia cu "departe de acasă". Încercare de sine. Riscul asumat. Trecerea. Şcoala plus încă ceva . În ultimii ei ani au început insinuările epocii de tinichea a '80-lor: autogospodărirea, cantina slinoasă, căminul plin de limacşi, 6 paturi î
