Membru al Şcolilor Române din Paris şi Roma, cu un doctorat în filozofie obţinut la Universitatea din Cernăuţi, Traian Chelariu (1906-1966) se refugiază în 1940 în Bucureşti şi ajunge redactorul şef al "Universului Literar". Acest apropiat al lui Blaga, Arghezi sau Mircea Eliade, de preţuirea cărora s-a bucurat, duce o existenţă în interiorul culturii, departe - prin structură, dar şi prin educaţie - de fervoarea şi tumultul iconariştilor bucovineni, cu care a fost nu o dată şi pe nedrept asociat. Trebuie precizat cu insistenţă: Traian Chelariu nu a avut nici un fel de tangenţe cu legionarismul, pe care l-a dezavuat, aflîndu-se tocmai de aceea în conflict cu propriii colegi de generaţie din tinereţea cernăuţeană. Oricum, după ce ajunge asistent la catedra de filozofie a lui Mihail Ralea, de unde este transferat, ca o primă formă de degradare, la aceea de pedagogie a lui Ion Gabrea, ascensiunea i-a fost întreruptă cu brutalitate, ca atîtor alţi intelectuali de elită. Ca printr-o minune, nu face puşcărie politică, dar pentru vina de a fi scris articole antisovietice şi, mai ales pentru aceea, mult mai gravă, de a-şi păstra verticalitatea morală, Traian Chelariu ajunge la deratizare şi lucrează cîţiva ani ca hingher, fapt cunoscut de mediile literare româneşti ale anilor '50. Se spune că el va fi fost prototipul lui Victor Petrini, lucru nu tocmai imposibil, din moment ce jurnalul scris de Traian Chelariu în toţi aceşti ani de promiscuitate şi infern a stat în sertarele lui Cornel Popescu, în speranţa unei publicări la Editura Cartea Românească, acolo unde Marin Preda era, cum se ştie, director. Dar azi, "onoarea" aceasta, în măsură să spună ceva despre spectaculozitatea unei existenţe aflate supt vremi, e mai puţin interesantă în sine. Cred că nu are prea mare relevanţă nici suma experienţelor proiectate, fără voie, în imagine şi stil. Oricum, în jurnalul său, înc