Maniera în care conducerea Uniunii a organizat Conferinţa Naţională mi se pare sub orice critică. Iar asta începînd chiar de la faptul că la adunările asociaţiilor invitaţiile de participare n-au fost trimise decît unora dintre membri. Conferinţa propriu-zisă a avut un aer improvizat - ca să nu zic chiar teleghidat! - culminînd cu organizarea unui singur tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui.

La asociaţiile de bloc preşedintele e ales, prin statut, cu 50% plus unu dintre voturi (majoritate simplă), nu în ordinea voturilor exprimate pentru fiecare candidat (majoritate relativă). E inadmisibil ca Uniunea Scriitorilor să îşi aleagă preşedintele cu majoritate relativă. Noi am votat ca la concursurile de muzică uşoară sau de miss deoarece, culmea, cei care au condus Conferinţa şi al căror rost pe scenă era să aibă grijă să fie respectat statutul Uniunii au propus călcarea articolului 24 - cel referitor la alegerea preşedintelui. Şi asta fără a supune măcar la vot această încălcare. Deşi, la o adunare de bloc nimeni nu şi-ar permite să propună locatarilor să-şi aleagă preşedintele cu majoritate relativă, la Conferinţa Naţională a scriitorilor prezidiul şi-a permis această inovaţie impardonabilă care a dus la scandalul din final.

Cum să alegi un preşedinte incontestabil cu majoritate relativă, ca pe Miss Bragadiru? Cineva, un scriitor pe care îl preţuiesc, mi-a spus că asta a fost regula pe care am acceptat-o, cu toţi, la Conferinţă. În ceea ce mă priveşte, continuu să nu văd în asta o regulă, ci o idee iresponsabilă, pe care nici măcar n-am auzit-o, fiindcă probabil ea a fost formulată de la prezidiu cînd m-am dus pe hol să-mi iau buletinul de vot. În treacăt fie spus, buletinele nu aveau nici un semn care să împiedice fraudele. Ele puteau fi multiplicate la un copiator comun de cei care doreau să voteze de mai multe ori. Spun asta fiindcă unii d