În acelaşi timp şi fără o legătură evidentă, au început să apară reformişti în PRM şi Dan Diaconescu a devenit simbolul libertăţii de expresie. Şi practica jurnalistică a noului erou şi practica politică a vechiului partid bîntuit de stafia reformării se caracterizează prin stridenţă, prin culori ţipătoare care fură ochiul publicului. După ce de cîteva luni anunţă apariţia postului şi răspunde echivoc la întrebările jurnaliştilor privind existenţa licenţei, după ce tot de cîteva luni diverşi adolescenţi umblă pe la conferinţele de presă cu microfoane enigmatice pe care scrie "OTV", Dan Diaconescu s-a lansat în sfîrşit ca patron de televiziune. Şi cum scandalul este cea mai ieftină reclamă, OTV a continuat scandalul Hustler. Implicat a fost acelaşi trust de presă, care deţinea licenţa pentru o anume Omega TV, care prin simbioză cu Oglinda a devenit OTV. De dragul principiilor, cotidianul trustului, Ziua, a dus o campanie de presă în care adolescentinul Dan Diaconescu părea întruchiparea libertăţii de exprimare, simbolul unei democraţii cu caş la gură şi fără cei şapte ani de acasă. O libertate de expresii golăneşti. Practica jurnalistică a lui Dan Diaconescu este mai mult decît echivocă. Dar, în acest scandal singurul care a apărat onoarea breslei a fost Cornel Nistorescu, aflat el însuşi în conflict cu majoritatea patronilor din mass-media. Cu Ion Cristoiu, veşnicul apărător al cauzelor dubioase, de partea sa şi cu campania din Ziua, Dan Diaconescu l-a copleşit pe preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), presupusul opresor. Bietul intelectual cu barbă, Şerban Madgearu, acuzat că face parte ba din mafia guvernării precedente, ba din mafia celei de acum, a căpătat figura unui inchizitor modern. Libertatea de expresie se confundă tot mai mult în România cu libertatea de a-i murdări pe ceilalţi. În aceste condiţii, jurnaliştii nu fac decît să u