S-ar crede că pe vremuri în Europa se călătorea mult mai uşor (exceptînd mijloacele de locomoţie) şi că un scriitor ca Honoré de Balzac s-ar fi plimbat prin ţările continentului nostru liber ca pasărea cerului. Cîtuşi de puţin. În primul rînd, Balzac nu avea faima de astăzi. În al doilea rînd, birocraţia nu a născocit-o secolul XX. În al treilea rînd... Dar să lăsăm faptele să vorbească.

Traducem din cartea monumentală a lui André Maurois Prometeu sau viaţa lui Balzac, în traducerea lui Marcel Aderca.

Întîi şi întîi, plecarea. La ambasada Rusiei din Paris, în primăvara lui 1843 pe Balzac îl primeşte un secretar pe nume Victor de Balabine care notează în jurnalul său apărut în anul 1914 la Paris:

"...Pofteşte-l înăuntru, spusei funcţionarului. Îşi făcu îndată apariţia un omuleţ îndesat, gras, cu mutră de brutar, aspect de cîrpaci, spate de dogar, aer de vînzător de lenjerie, straie de cîrciumar, şi uite-aşa! N-are un chior, şi el vrea să plece în Rusia; pleacă în Rusia, şi el n-are nici un chior..."

Acest personaj, care scrisese Journal de Victor de Balabine, este unul dintre cei mai mediocri martori ai romancierului francez şi fără orice urmă de har literar. Al cărui portret, făcut lui Balzac, trădează o lipsă totală de intuiţie, mai ales din partea unui diplomat. Contemporan cu Tolstoi şi Dostoievski, Balzac s-a bucurat în schimb de oarecare atenţie din partea însărcinatului cu afaceri al Rusiei la Paris, P.D. Kisselev (rudă probabil cu marele dregător rus al cărui nume se leagă de Ţara Românească.)

Oricît de mărunt ar fi fost - în secolele 18 şi începuturile lui 19 - rolul scriitorului, în general, al reporterului călător, cronicar, sau autor de însemnări, ca marchizul de Custine ce făcuse praf Rusia la întoarcerea din voiajul istoric, egalat doar de "Întoarcerea din U.R.S.S" a lui André Gide, în dîra acestor scrieri de dezg