Admiraţia mea pentru Dorin Ştefan datează de şaptesprezece ani, adică de cînd am intrat în facultate. Pe atunci el nu făcuse încă nimic consistent în afara proiectelor; abia Casa de Cultură a tineretului de la Slatina îl va propulsa pe prima scenă - aproape goală pe atunci - a unei arhitecturi unde nu se mai întîmpla nimic altceva decît distrugere furioasă. Cum între timp, din anii optzeci şi pînă acum, atît opera sa, cît şi propria mea admiraţie pentru ea s-au consolidat, nu mă sfiesc să afirm că avem de-a face cu cel mai cool arhitect român. Lui Dorin îi place să fie la zi (i.e. la modă) şi asta, desigur, face mult din şarmul său nedezminţit în nici o împrejurare publică. Dorin este un guru pentru multe generaţii de studenţi şi o persoană căreia fronda perpetuă nu doar că îi şade bine, dar face parte din chiar opera sa. Frondeuri avem destui, prea mulţi chiar. Opere pe măsură ne lipsesc, însă. Cred că Dorin Ştefan este unul dintre puţinii noştri arhitecţi care are nu doar o concepţie de proiectare distinctă şi coerentă, ci şi mijloacele de a o pune în practică la un nivel remarcabil. Cum oricare din termenii binomului este atît de rar printre confraţi - şi nu doar printre cei români! - faptul că este posibilă nu numai prezenţa, ci şi concomitenţa lor pe mine nu încetează să mă îndemne la a-l admira pe arhitectul care îi scoate la iveală din ce în ce mai apăsat cu fiecare lucrare a sa. Cu Opera Business Center şi cu barul Twice de pe Sfînta Vineri, Dorin Ştefan dă măsura maturităţii conceptuale a unor idei mai vechi ale sale şi le exercită fără ambiguitate şi, mai ales, fără reproş. Am beneficiat, împreună cu mulţi studenţi de-ai noştri, de bunăvoinţa arhitectului care ne-a plimbat prin clădirea de speculă imobiliară care este Opera Business Center I (un al doilea obiect cu acelaşi nume va fi curînd adosat acestuia). Am participat, de asemenea, la inaugurarea