Cel puţin o asemănare foarte evidentă există între cele două alegeri de preşedinte de la sfîrşitul săptămînii trecute, la Uniunea Scriitorilor şi la Partidul Democrat: în ambele cazuri, deşi fuseseră prevăzute rezultate dramatic de strînse, noii aleşi au cîştigat detaşat, la diferenţe de voturi aproape umilitoare pentru cei învinşi. Nu e totuşi singura trăsătură comună dintre Conferinţa Naţională a scriitorilor şi Conferinţa Naţională extraordinara a Partidului Democrat. Cu toate deosebirile dintre o asociaţie profesională (una de artişti, pe deasupra) şi un partid politic, şi într-un caz şi în celălalt dezbaterile au fost sau cu totul absente (Uniunea Scriitorilor) sau cu totul ritualice (Partidul Democrat), singura acţiune serioasă fiind votarea. Să fi fost şi singura bine pregătită?! Nu este exclus, judecînd după relatările jurnaliştilor de faţă la cele două Conferinţe Naţionale: delegaţii prezenţi ştiau de la bun început cum şi cu cine vor vota, ei erau, fuseseră dinainte lămuriţi. Ce şi de ce să se mai dezbată, atunci?! La scriitori, mai puţin respectuoşi cu ipocriziile protocolare, chiar "s-a dorit votarea imediată", cum remarca unul dintre participanţi* . Sau, cum a spus un altul, "trebuia să fie o adunare şi a fost doar un vot". Dezbaterile, clarificările, opţiunile nu doar au precedat cele două reuniuni: au fost de fapt transferate din spaţiul public în culise. Iar culisele sînt făcute pentru aranjamente, intrigi, combinaţii şi manevre, nicidecum pentru dezbateri, clarificări şi opţiuni. Se poate admite, ca ipoteză, că un mic Ostap Bender se ascunde în sufletul oricui (chiar şi al celor care nu ştiu de unde să-l ia pe acest mare şi ghinionist maestru al combinaţiilor, fiu al unui supus turc) şi există, desigur, o anumită voluptate în a trage sfori, nu neapărat imorală şi vinovată; dar pînă la urmă şi trăgătorii de sfori şi traşii pe sfoară ajung să se