Pentru a caracteriza ceea ce încalcă normele curente de decenţă sau de moralitate, româna dispune de o serie sinonimică de adjective destul de bogată. Evident, în interiorul seriei există multă variaţie, cuvintele avînd sensuri cu diferite grade de intensitate, precum şi limitări de aplicare, focalizări asupra unui domeniu sau a altuia (transgresiuni de limbaj, de comportament etc.); în plus, se percep mari deosebiri de registru stilistic. Cîmpul lexical cuprinde termeni ca decoltat, desfrînat, destrăbălat, deşănţat, deşucheat, dezmăţat, imoral, indecent, licenţios, necuviincios, obscen, piperat, porcos, porno, sexi, stricat, trivial, vulgar etc. Pentru a caracteriza unele manifestări de limbaj (mai ales glume, bancuri) sînt folosite şi expresii precum fără perdea ori (cu aluzie la Creangă şi la junimişti) pe uliţa din dos.
Foarte folosit azi e adjectivul (provenit din participiu) deocheat: cu o semnificaţie destul de blîndă, de obicei cu referire la manifestări de limbaj, la produse mai mult comerciale decît artistice. Termenul se foloseşte în legătură cu teatrul sau cu filmul ("A acceptat fără şovăire un rol mult mai deocheat", Evenimentul zilei = EZ ediţia de prînz, 240, 1993, 6), cu textele literare sau de muzică ("R.M. trece la versuri mai deocheate", EZ magazin, 9, 2000, 2; "textele erau prea deocheate", EZ 2490, 2000, 12), în legătură cu reviste, fotografii etc. ("dornică să apară în reviste deocheate", EZ 2424, 2000, 1; "un moşneguţ puritan care să roşească la orice fotografie mai deocheată", EZ 2038, 1999, 1).
Evoluţia semantică a adjectivului participial e destul de interesantă: de la sensul verbal "fermecat; lovit de deochi" (în Dicţionarul enciclopedic "Cartea Românească", 1926-1931), s-a trecut la semnificaţii precum "rău văzut, cu renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicţ
